Jurnalul scrierii iubirii Jurnalul scrierii iubirii I'm a Romanian Christian writer, a poet of Christ. I have a little In English section of Christian poetry on my blog: http://ionatan.wordpress.com/tag/in-english/ Thank you and God bless you! Articles
Nu îmi mai sug degetul, sau cum ne sfinţeşte Dumnezeu
2008-03-07 06:21:00 Sorina, n-am să-ţi răspund punctual. Nici nu cred că este nevoie. Apreciez jocul tău şi îmi face plăcere sa te acompaniez, n-ar fi o problemă să fac la fel, (uite un început de cum aş fi putut trata postarea asta: Dacă nu mă înşel, henţul la volei ar trebui să fie cu piciorul? Văd că stii jocul la evitare. Norocul meu ca am jucat volei în tinereţe. Dar ca un porumbel-vultur ce sunt, să mă apuc de ciugulit… Vrei să-ţi răspund în versuri? @Sorina: E ca la copilul mic, atunci cand vrei sa il inveti sa nu mai greseasca: oricat de multe sfaturi i-ai da, pana nu se loveste el cu capul de prag, nu este convins ca asa e… Degeaba ii spui ca focul frige; ca, pana nu-i incearca el temperatura (sa inceapa sa urle din toti rarunchii simtind cum i se ridica basicuta), tot nu baga la cap… Ca sa nu ma frig in continuare, trebuie sa invat ca orice rau se intoarce impotriva mea (sub o alta forma)… Te-ai prins? Oho, m-am prea prins! De vreo 50 de ani m...
Ce să încerc? În care cerc?
2008-03-06 16:57:00 Întotdeauna m-au stimulat prietenii ca Sorina. Dar ultimul ei articol m-a dat gata. Gata de spus: Acum ce să înţeleg? Că-ţi vrei răul, sau că-ţi vrei binele? Ce faci tu este o dialectica ciudată, care nu are de-a face cu binele prea mult. De-aia suferi. Răul nu poate îmbrăca formă concretă decât în noi. Când nu ne avea pe noi a folosit un şarpe. De unde ştii tu că îi faci rău cuiva, sau bine, în raport cu ce? Cu propriile tale reguli, stabilite de tine, de experienţe ta, de o experienţă istorică, de vreun dat tradiţional? Sunt situaţii - pe care, e drept, poate că le-ai generat tu, dar care sunt controlate de altcineva. Să zicem că eu, sau altul ca mine, ar ajunge “victima” dialecticii tale. În ambele poziţii pe care te-ai plasa, conform acestei dialectici, cea care vei suferi vei fi tu. Eu n-aş avea nimic de suferit, dimpotrivă. Fiindcă pe mine n-ai cum să mă controlezi. Controlorul meu este Acela care poate face ca “toate lucrurile să... More About: Care
La frumuseţea crucii
2008-03-06 08:46:00 Vă previn, nu vă uitaţi dacă aveţi inima slabă! Ce poate fi frumos într-o execuţie? Revăzând scena martirizării pe cruce a creştinilor din filmul Quo vadis, şi citind articolul de aici, mă întreb de unde-or fi scos oamenii ideea că o cruce şi un om murind pe ea ar putea fi compatibile cu un Dumnezeu care nu poate fi decât frumuseţea absolută, candoare, magie, desfătare, etc. Oamenii resping vehement suferinţa şi moartea, ca idee, uneori chiar şi pe ale altora, împăunându-se în acest caz cu lauri de binefăcători, de paşnici, toleranţi, înţelepţi… Dar când le-o dictează interesele, sau când au nevoie să-şi protejeze propria piele, atunci… Dar şi atunci pot fi iertaţi. Înseamnă ca suferinţa nu e o idee omenească. Crucea nu e frumoasă în ordine omenească. Valoarea ei nu îi este conferită nici de împăratul roman, nici de cel care moare pe ea. Crucea are valoare în sine, sădită acolo nu de victimă, nu de ucig...
Trecerea prin icoană (fragment 06)
2008-03-05 13:39:00 *** când tragi perdeaua îţi moare în suflet un pic vederea sau doar plângi ecourile bat în pereţii de cristal ai încăperii unei singurătăţi calcinate magma lor adulmecă teii bătrâni a rămas din clipire pe floare un val tu îl sfâşii cu mâna-nvelită-n tăciuni a venit primăvara dar nu înseamnă că dacă ma priveşti în ochi faci anotimp cu durerea aia imensă tot aşa când seara cuprinde adormiri la volanul uitării şi lumea e un accident nu înseamnă că nu e nevoie de tine apoi Dumnezeu te cheamă pe numele mic nu ştii încă din care lacrimă dar cu siguranţă că vei afla dacă vei plânge suficient priveşte-Mă bine îţi spune şi nu uita că zâmbetul nu înseamnă că nu e nevoie de tine *** nici nu e este vreme să mă transcriu ne consumăm în iarba luminii ca merele din care muşcă o carie de anotimp vino mai aproape mi-e frig de nisipul uitării hai să strănutăm amândoi pagina asta până va înverzi hai să o mototolim vertical poat... More About: Fragment
Dumnezeu - Poetul şi poezia lui (6)
2008-03-05 12:26:00 continuare de aici Întruparea Acolo toţi vom fi poeţi. Acolo ne vom spune unii altora poezii, vom vorbi în cântări de laudă, e normal, ce-am mai putea face altceva decât să ne bucurăm şi noi de bucuria lui Dumnezeu. Şi bucuria lui Dumnezeu este în Cuvântul Său. “Căci în El îmi găsesc toată plăcerea.” TOATĂ PLĂCEREA! Toată bucuria! Greutatea sentimentului lui Dumnezeu, Duhul Său care se revarsă în apele Iordanului, peste Fiul Său… Peste Cuvânt… Asta este şi întruparea: interferarea lui Dumnezeu cu universul Său. Asta este întruparea…
Competiţie pe wordpress
2008-03-04 20:27:00 Suntem pe wordpress şi secvenţa asta e pe wordpress. Deci nu am greşit titlul, fiindcă veţi vedea o competiţie. Una cum numai aici puteţi vedea. Aici unde, pe wordpress, sau pe blogul tău? Dar blogul meu nu e pe wordpress? Mie tare mi-a plăcut secvenţa asta. E din Ben-Hur. Am revazut-o de multe ori, ca să înţeleg eroismul, dar şi orgoliul, laşitatea şi ranchiuna gata de crimă… Da, e cam dură secvenţa. Dar conspirările şi deconspirările noastre cum sunt? More About: Wordpress
Câmpenia deştesuptului
2008-03-04 10:17:00 Ei, mă gândeam eu de multă vreme că s-a făcut ora de spus poveşti. Care poveşti încep cu unii şi se termină cu alţii. Sunt sigur că aţi înţeles tot până acum. Începând cu titlul… Fără îndoială, pe mine nu mă exclud. sunt pe aici, cu una, alta. Cu unii, alţii… Asta e ce-am înţeles din ce-aţi înţeles voi. E adevărat că există un deştesupt în toată chestia asta. Mai ales când apa sâmbetei e pe aproape, câmpenia molcom înflorită cu preaspeţi glicocei ne încântă. Doamne, mare Ţi-e grădina! Dar mai ales când decojim p(r)apuri. Ies nodurile de ţi se face şnur! Că aşa-i la deconspinări. Dai şi fugi. Daniele, dacă n-oi fugi şi tu, chiar fără să dai, uită-te la mine! Că e greu de umblat pe faţă cu deştesuptul lucrurilor ştim noi cui. De ce crezi că le poezez eu? Că tare-i întinsă şi plină de glicocei câmpenia, primăvara…
Deznodând papura decojită de Daniel
2008-03-04 07:59:00 Daniel, m-ai uns pe inimă cu articolul ăsta. De mai multă vreme îmi tot stăpânesc impulsul de a-mi justfica (şi) public propria mea poziţie relativ la abordările uneori prea însufleţite (şi care mă rănesc), constituindu-se într-un scrâşnet de roţi neunse dintr-o maşinărie ciudată… Am fost catalogat ca laş, fiindcă nu am luat poziţie împotriva deconspiratorilor, sau pentru ei, neţinându-se cont de faptul că nu anumiţi oameni sunt marea problemă, cazurile individuale trebuie tratate individual, indiferent de contextul unde se face “judecata”, în biserică sau pe blog (sunt situaţii când se încurcă urât borcanele, luându-se ca ţinte oameni total nevinovaţi, sau chiar bine intenţionaţi în demersurile lor), ci un fenomen, o întreagă perioadă istorică… Problemele astea însă, tu le tratezi magistral, n-are rost să mai fac şi eu poezie aici… Altceva mă preocupă de fapt, un alt fenomen mă intrigă: au fost ... More About: Daniel
Dumnezeu - Poetul şi poezia lui (5)
2008-03-03 17:59:00 continuare de aici Dragostea lui Dumnezeu ne umple. Iar dragostea lui Dumnezeu este altfel şi altceva decât sentimentul nostru de dragoste. Noi spunem că iubim pe x sau pe y, pe el sau pe ea, dar aşa de greu această dragoste poate renunţa la x, la y, la el sau ea, fie că este un prieten, o prietenă, soţia, soţul, copiii… Ne este imposibil să renunţăm. Călătorim prin lumea asta cu un bagaj aşa de mare de sentimente, fără să ştim cât sunt de superficiale. Da, Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, că a dat pe singurul Său Fiu… A dat pe singurul Său Fiu… A DAT PE SINGURUL SĂU FIU! Dumnezeu nu se joacă. El a fost dispus, din dragoste, să tacă. Să-Şi dea Cuvântul pieirii… SĂ TACĂ! În Ţefania 3:17 este un cuvânt superb… De ce a tăcut Dumnezeu? “Căci Dumnezeu tăcea în dragostea lui, Se bucura de tine cu mare bucurie ŞI NU MAI PUTEA de veselie pentru tine.” Extraordinar! Când a tăcut Dumnezeu? Când? C...
Nasul meu nu e de 1 pe wordpress!
2008-03-03 06:44:00 Doamne, ce sperietură am tras! Mă luase ameţeala. Şi bătea un vânt…! Nu ştiam ce m-a proiectat de la locuşorul meu cuminte şi atât de liric tocmai pe creasta wordpress-ului. Nu spun că nu era seducătoare priveliştea… Să-i vezi pe toţi ceilalţi că uitându-se-n sus te văd pe tine… Ce senzaţie de dumnezeu al wordpresului te paşte! Acum îl înţeleg pe pătrăţosu care a ales să abdice. Acum ştiu măcar ce m-a dat jos de acolo: nasul! Nasul meu nu e de 1 pe wordpress. Şi nici nu-mi doresc să fie. De fapt am înţeles ce s-a întâmplat… A fost 1 martie, lumea a căutat ceva anume pe net, eu aveam pe blog şi unii au găsit. Mulţi, e adevărat. Numărul de clickuri crescuse în câteva ore la peste 1000% faţă de cel obişnuit. Începusem să mă gândesc să-mi readuc pe blog taraba cu cărţi. Şi probabil că o voi face… Dar slavă Domnului! Ratingul ăsta ştie de respect. De respectul nasului meu. Mi-am revenit rapid,... More About: Wordpress
La cererea vizitatorilor
2008-03-02 22:08:00 Cântă Eliza Atât de mic Oh, Doamne, sunt atât de mic, atât de mic, de când încerc în rază să-mi ridic o lacrimă, un umăr de privire peste aşa pustiire. Şi nu pot decât până la poale să văd muntele din raza de soare. Să regăsesc poteca şi urmele de paşi din Tine rămaşi. Nu-s decât o gândire singură şi ciudată, cu ecou uneori, cu ecou altă dată… Ca o înghiţire de sentiment rătăcit în intestine de chit. Alerg şi întreb, alerg şi întreb, poate cândva aripa ce mă ţine va dispărea şi va rămâne doar pomul din care, dulce, Ţi-ai făcut cruce.
Nenea, ţie ţi-a fost frig şi ai rămas aşa?
2008-03-02 05:18:00 Îi mulţumesc Corinei pentru ultimul frumos pps pe care mi l-a trimis. Nădăjduiesc să i se întoarcă sub formă de mărţisor. În timp ce pregăteam clipul de mai jos astfel ca să vă puteţi bucura şi voi de imagini, mă gândeam… Câtă copilărie ne trebuie ca să ajungem preferaţii Domnului nostru? Ca să oprească El tot ce ar încerca să ne ţină când vrem să-I sărim în braţe… Cum văd copiii realitatea? Nu sunt ei adevăraţii poeţi? Ei nu ştiu să gândească altfel decât în metafore. Şi alea nemânjite cu mizeria lumii… Îmi amintesc de experimentul Zaica, poate vă voi spune ceva despre asta dacă nu mi-o lua-o altcineva înainte, sau dacă nu mi-a luat-o deja. Îmi amintesc de copilaşul acela care spunea că “sifonul este o apă cu picăţele“… Nu vă pişcă deja la limbă? Îmi amintesc despre nedumerirea unui copilaş de vreo patru anişori, atunci când a studiat puţin mai atent realitatea care eram eu. ...
Istoria se face din tată şi mamă
2008-03-01 17:00:00 Din tată şi mamă se face istoria. Aşa Îi place lui Dumnezeu. A semănat atâţia taţi şi mame peste tot, că a răsărit istoria. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” - este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă - Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Istoria ta este ţara ta. Familia este sfântă. Dumnezeu a vrut aşa. El urăşte potrivirile aberante de oameni. Nu eu. Eu iubesc Legea Lui. Asta nu e Legea Lui: Hai să dăm mână cu mână O femeie c-o jupână… sau la fel de mizerabil: Cobori în jos luceafăr blând Alunecând pe-o rază Şi vezi-ţi soţii pe pământ Cum se împerechează. De ce vreţi să nenorociţi istoria? Dumnezeu a făcut-o din tată şi mamă. Şi poate că ar vrea s-o mai ţină. De ce o condamnaţi? Taţilor şi mamelor, ţineţi istoria pe loc! Astăzi unii bărbaţi dau... More About: Face
Ştiţi când a picat întâi martie la Dumnezeu?
2008-02-29 23:03:00 Îl făcuse pe om, acum îl legăna, “tăcea în dragostea Lui şi nu mai putea de bucurie”, cum spune Ţefania, îl privea, glorificându-se cu el în toate părţile… Dar parcă nu-L iubea suficient mogâldeaţa asta, boţul ăsta de lut… Atunci Dumnezeu S-a făcut un întâi martie veşnic, toată veşnicia Sa s-a făcut întâi martie. S-a deschis la piept şi a luat o fărâmă de iubire de-a Sa pe care a prins-o cu un înger în pieptul omului. Vai, ce mărţişor frumos ai! a clipit îngerul. De atunci omul poate iubi din toată inima. De fapt, atunci a primit-o. Pica întâi martie la Dumnezeu… Dedic postarea asta întâimartiului Lui şi frumuseţii lăsată de El fiicelor Evei. Şi pe asta. *** de nu strigai s-ar fi topit tăceri în drumul lor de dor spre nicăieri iar nicăieriul fără sens şi rost de nu l-ai fi numit el ar fi fost de nu m-ai fi numit eu n-aş avea în lumea de pământ fiinţa mea ca un căluş peste o gură ce nu ...
Sfântul Augustin şi mărţişorul învingătorilor
2008-02-29 13:07:00 Dumnezeu nu ne cere să ne automutilăm, să ne autoflagelăm… Sentimentele au logica lor. Profunzimea, puterea şi valoarea lor. Dumnezeu ne cere să fugim de pofte, da. Să stăpânim păcatul care pândeşte la toate colţurile ispitelor lumii, da. Dar nu ne pune “centuri de castitate”, oricât de tare ne-ar iubi. Pe alea trebuie să ni le punem singuri. Aşa descoperim adevărata libertate: libertatea învingătorilor. Nu victoriile din timpul vieţii contează, în ordinea lui Dumnezeu. Ele nu fac decât să împingă un car al istoriei care se va prăvăli în prăpastie. Victoria asupra morţii, da! Asta e adevărata libertate. Categoric: atunci când scopul unei îndeletniciri se schimbă, toate regulile jocului se schimbă. Trăirile au o altă înfăţişare, interesele străine de realizarea acestui scop dispar, sentimentele iau alte căi de manifestare, ocolind păcatul. Omeneşte nu e posibil: o pasiune e o pasiune, o dramă rămâne o dramă, sufer...
Caut iubire
2008-02-28 23:00:00 O invit iarăşi pe Eliza să ne (în)cânte. Cum spuneam, Eliza e nepoţica mea preferată. Ce spuneţi, vă place mărţişorul pe care vi l-am pregătit împreună? Caut în toate cele iubire, în lanuri de vârste ce-şi rup spice pe larga-mi răsfrântă privire, în anii cu care m-astup. Caut iubire în peşteri şi nu-i decât zgomot de vise sfărâme. Ziduri ‘negrite de trecerea lui are dorul… Şi vaduri cu spume. Caut iubire în ochiul ce-l văd aţintit dureros întru sine. Munţi de ruine şi furtuni de prăpăd mă alungă sălbatic din mine. Caut în toate cele iubire, pe străzi sau acasă-i la fel: semne ultime de răstignire are rodul iubirii în el! Doamne, până voi şti ce e aia iubire şi cum e a şti, iată în mine odaia în care putea-voi muri… (Poezie publicată în volumul “Liniştea dintre două tăceri”, Cluj-Napoca 2004 Piesa e de pe al doilea album al Elizei “Ecou spre înalt” apărut în 2006, parcă…)
Trecerea prin icoană (fragment 05)
2008-02-28 10:25:00 *** ca o aplecare de salcie cu toată seva către luminăţia sa raza aşa am îngenuncheat eu eram râul cu bolboroseala lui ce bine că bolta ştia să Te pieptene doar aşa am parte şi eu de câte-o sclipire razele soarelui sunt fire din părul Tău pierdute la pieptănat *** numai eu plâng atunci când îmi văd lacrimile oare nu plânge şi Dumnezeu măcar puţin oare numai eu trec atunci când merg pe jos nu merge şi drumul cu mine anotimpul vrea să se mute a găsit o privire undeva o cămară întreagă de văz îi spune alb şi îl dezgheaţă până la flori eu cred mai sus decât toţi munţii Dumnezeu dădea pante luminii *** dacă au trecut adâncimile pe la tine să ştii că marea mă învelea cu palma lui Dumnezeu îmi netezea peştii de aur ai închipuirii dacă au trecut adâncimile pe acolo să ştii că am murit un pic de oboseala unui înger nu îmi adulmeca tăcerile nu-ţi vor spune nimic despre nicăieri unde eram când a venit cerul să ne bea separat ca ... More About: Fragment
Zâmbetul de mărţişor poate fi o lacrimă?
2008-02-27 22:01:00 Desigur! Eu l-am găsit aici, zâmbetul ăsta. “Căci El dă ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi.” Câţi I-au luat ploaia şi au plecat cu ea, fericiţi, fără să-L mai vrea, că de! acum aveau ploaie… De ce numim har tot ce nu putem numi ploaie? De ploaie avem toţi parte, de har, numai cei buni. A fi bun înseamnă a fi ca lacrima dintr-un mărţişor? La multi ani! tuturor coastelor lumii, spun oceanele calde, trezindu-se… ce adâncă şi tandră mi-e coasta nici eu nu ştiam despre asta admir mâna ce te-a făcut şi Îi şoptesc să ia de la-nceput oricare somn al meu din care sări ca o deşteptare pe mări curând Îl voi ruga să te scrie ca pe o poezie şi pământul să-nmugurească de o dragoste împărătească în loc de o coastă răsare în dreptul inimii mele o floare pe care o culeg şi nu mai ştiu ce voiam să fac cu ea… doar târziu ai zâmbit când mi te dădea asta era floarea mea de unde ştii inima care îţi ...
Rugăciunea
2008-02-27 18:20:00 Pun rugăciunea să Te întrebe de mine, Poteca ei o străbat în genunchi… Când în totu-i tăcerea-n ruine, Doar în Tine mă strâng în mănunchi. De cuvânt mă cunun ca o umbră Dezlegată din geruri şi gheţi. În ecoul meu sângele-Ţi umblă Ca o boare umblând dimineţi. Şi cetirea în slove de aur A rostirii ce-i numele meu Surpe-se-n gândul Tău faur, Nu ca azi, nu ca ieri, ci mereu… Şi o pun rugăciunea să-ntrebe Care drum către cer e mai lin… Cel ce doare atunci când începe, Şi păşeşte cu mine când vin.
Dumnezeu - Poetul şi poezia lui (4)
2008-02-27 17:01:00 continuare de aici Poezia devine altceva… Cum spunea cineva despre o poezie de-a mea - cineva care scrie foarte frumos, dar scrie cu cuvintele - i se păreau foarte ciudate cuvintele mele care aproape că “spărgeau” poezia. Da, poezia trebuie spartă. Pentru că dincolo de învelişul ei se găsesc relaţiile. În schimb, asta numai la noi… Iar dacă Dumnezeu sparge ceva ca să ajungă la poezia Sa, ne sparge pe noi. Înlătură crusta care ne ascundea. Împrăştie învelişul, zgura, ca să ajungă la aur, la inima noastră. Atunci noi devenim Poezia lui Dumnezeu: ceea ce căuta El, RELAŢIA… Relaţia înfloreşte şi rodeşte… Poezia lui Dumnezeu aceasta este: RELAŢIA. Relaţia Sa cu Sine, relaţia Sa cu universul creat. Toţi poeţii lumii s-au inspirat din acest univers. Nu toţi însă au ajuns la relaţie. Doar câţiva. Se pot stabili relaţii cu fiecare parte din univers, cu fiecare element al lui. Unii scriitori au stabilit relaţ...
Ca mâine-i unu martie!
2008-02-26 19:27:00 Lemnul meu cu gândul nu departe Când vin curate ape şi drumuri mi le şterg Şi nu mai pot fântâne în rază să-mi croiesc Te-ntreb cu-ndepărtarea, eu încotro să merg, Pe care ascunzişuri de ploaie să păşesc? Pot ierburi să Te ţină, când eu sunt doar răzor Şi urma de la sapă mă doare-aşa adânc? Se bate-nfrigurarea în piept cu câte-un dor Cum bate-se merinda sub şauă la oblânc. Dintr-o călătorie-am rămas măcar puţin, Măcară ironie de veacul întâmplat… O, Doamne, vin amnare şi scăpărişuri vin Să îmi aprindă ruguri pe care m-ai urcat. De-atâta aşteptare se clatină o stea, E gata să ajungă, de-atâta betleem Cât a-ncăput în lemnul ce este viaţa mea… Dar ştii? Şi crucea este croită tot în lemn!
La mulţi ani, Rebeca!
2008-02-26 17:12:00 Mîine, pe 27 februarie, fetiţa mea împlineşte 16 ani. Vreau să-i spun ceva… ceva frumos. Şi îi dedic ei, şi vouă, o melodie. *** Rebecăi la 16 ani eşti rugăciunea unei priviri care a găsit fereastra pasul burniţei pe iarba dintâi chipul fugii sub streşini ca zâmbetul sub genele albastre acum ştii un surâs mai adânc decît ieri dacă Dumnezeu îmi pune piedică trebuie să râd juci şotron şi primăvara uită bucheţelul la căldura ta dormi cu un vis mai puţin dar cu un an mai mult decât tine şi viitorul e olimpiada ta de Hristos
Dumnezeu - Poetul şi poezia lui (3)
2008-02-26 13:52:00 continuare de aici Şi care e finalitatea unui pom… ? Pomul rodeşte… Face fructe… Să ne amintim că în Grădina Edenului era pomul vieţii, era acea realitate cu care interfera Dumnezeu. La asta omul încă nu a ajuns. Să muşte din pomul vieţii… Este iarăşi un lucru deosebit, acesta. Omul nu a reuşit, spre condamnarea lui, decât să guste din pomul cunoştinţei. De aici, şi situaţia lumii noastre de astăzi. Nu am ajuns la pomul vieţii. Nu putem interfera decât la nivelul cunoştinţei noastre şi nu al determinării vieţii… Dumnezeu determină viaţa. El gândeşte “pom”, şi apar roadele. De aceea Domnul Isus, când a găsit acel smochin fără rod, l-a blestemat. Pentru că era deja mort. Pentru că Dumnezeu, când interferează cu ceva fără roade, îl vede mort. Asta e consecinţa faptului că El este cel mai mare poet. La El poezia nu se face din cuvinte, ci din relaţii. Relaţia pomului cu el însuşi este să ...
Cât înţeles
2008-02-25 21:10:00 Ştie cineva cum o găsesc pe Estera? E aşa de greu să poţi spune mulţumesc în ziua de azi…
300 de ani rămas în Aleluia
2008-02-25 17:36:00 Născut la 1685, Georg Friederich Handell a fost un om care a trăit şi a construit unul dintre “momentele astrale ale omenirii”, cum le-a numit şi cum le-a descris Stefan Zveig, scriind şi cântând în 1724 oratoriul “Messiah”. Ce ştia Handell mai mult decât noi? Oare nu e aceeaşi credinţă care poate muta munţii? Când se clatină un suflet, dislocat de o rafală de Duh, oare nu se mişcă muntele lui? Şi să nu-mi spuneţi că nu sunt oameni speciali, pe care Dumnezeu îi animă în mod special… Un fel de falii tectonice ale omenirii… Când se mişcă ei sub puterea Duhului lui Dumnezeu, sutele de ani sunt clătinate, şi sutele de mii şi milioanele de oameni sunt cutremuraţi. Pianistul Anthony Burger dă viaţă cu mâinile şi inima sa unui astfel de uragan. Staţi! Ţunami-ul simţirii naşte sublimul!
Dumnezeu - Poetul şi poezia lui (2)
2008-02-24 17:34:00 De fapt toată existenţa noastră… tot universul ăsta este poezia Lui. O poezie atât de frumoasă, cum numai libertatea absolută care se căsătoreşte cu înţelegerea absolută, care se căsătoreşte cu Cuvântul absolut şi cu înţelepciunea absolută… Noi lucrăm cu acel material căruia Maiorescu îi spunea “materie sensibilă” - culoarea, forma, pentru un pictor, forma, dimensiunile, spaţiul, pentru un sculptor…, şi lemnul, şi cuvintele pentru scriitori. Noi încercăm să le punem într-o ordine sau alta pe acestea - în speţă cuvintele - să le încărcăm cu sensuri, să le dăm drumul să zboare, şi atunci spunem că am făcut poezii. Ne jucăm cu cuvintele, de multe ori le înţepăm, le zgâriem… Mie îmi place să le mângâi, ca să le fac să mă asculte, să le vrăjesc, ca să-mi arate frumuseţea lor… Dar cuvintele noastre sunt moarte. Când spun “pom” văd un pom. Are rădăcini, are tulpin...
Dumnezeu - Poetul şi poezia lui (1)
2008-02-23 19:10:00 M-am gândit la ce aş putea spune într-o emisiune despre poezie la radioul ăla unde voi colabora, după ce trecem de aranjamentele tehnice. Şi cum îmi este obiceiul, vorbeam singur şi mă înregistram în liniştea dinaintea zorilor, pe întuneric. Gândurile mi-au luat-o razna, la un moment dat, şi am înţeles ceva atât de frumos şi de îndelung aşteptat, că am început să plâng din toată aşteptarea asta, ca un ocean din care iese spuma… Dragii mei, vă spun bine v-am găsit. Am să încerc să vorbesc - să vă vorbesc - despre unele lucruri pe care poate că şi eu, cel care le spun, le înţeleg greu, doar pe departe, şi numai fiindcă Dumnezeu mi-a făcut parte de ele. Nu e greu, zic unii, să faci poezii, ba chiar este foarte interesant. Te admiră ceilalţi, te crezi mai deosebit, mai cu har, mai dăruit… Nu. Nimeni nu este altfel decât ceilalţi. Înaintea lui Dumnezeu geniul este asemenea omului de rând şi împăratul, asemenea robului....
“Baia de mulţime” a Duhului Sfânt
2008-02-22 17:23:00 Putem simţi astfel prezenţa Duhului Sfânt? S-a încercat de curând suprimarea unor astfel de manifestări, dar cine a încercat asta, a măsurat mai întâi, înainte de a încerca să taie, cum ar face orice croitoraş mai mult sau mai puţin viteaz? Selectia e dintr-un film cu Hillsong într-un concert. Aţi avut stări când v-aţi simţit ca acolo? Când mâinile voastre ridicate îmbrăţişau cerul…? Când inima vă era pe buze şi o lacrimă nu mai avea loc de altă lacrimă? Când învăţaţi ce este poezia, deşi nu v-aţi gândit niciodată să vă faceţi poet? De ce Duhul Sfânt nu ar face asemenea “băi de mulţime”? Asta când mulţimea face “baie de Duh Sfânt”! Fiindcă din păcate sunt tot felul de imitaţii de lincheli într-o baltă care n-are nimic de-a face cu Duhul… Desigur “în păcat(e) ne-a născut mama noastră”, dar unii (şi nu vorbesc de Hillsong) le suie pe scenă ca să fie mai aproape de cer, ...
Vreau parfumul de Cristos
More articles from this author:2008-02-21 14:28:00 Mesaj pe ClaS Postat de prietenul Corneliu Chiriluţă la data de 15 februarie 2008 Oamenii au fost creaţi cu această capacitate de a găzdui Duhul lui Dumnezeu şi de a-L purta oriunde merg, împrăştiind mireasma lui Cristos (si nu izul băncilor de biserică, bine spus) putând aduce la viaţă orice colţ searbăd şi lipsit de lumină cotlon. Completez aici apreciind modul în care poeţii (născuti din nou) ştiu să facă acest lucru într-un mod anume, ca şi cum ar avea un vas special în care poartă această comoară nepreţuită. Lucrul care mă întristează pe mine (am mai comentat despre asta) este acela că unii poartă vase sparte care ori au pierdut ceva pe drum, ori niciodată nu au cunoscut mireasma lui Isus şi au rămas (daca au fost vreodată) poeţi fără Cristos… Ei nu-L pot aduce pe Cristos nicăieri, ci s-au încrezut în vasul pe care acum îl poartă peste tot, convinşi fiind că e mai valoros decât Cristosul. Ah, pentru că sunt sătul d... 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 |
|
 |
|
 |
