Jurnalul scrierii iubirii Jurnalul scrierii iubirii I'm a Romanian Christian writer, a poet of Christ. I have a little In English section of Christian poetry on my blog: http://ionatan.wordpress.com/tag/in-english/ Thank you and God bless you! Articles
Trecerea prin icoană ( fragment 04)
2008-02-20 21:59:00 *** e ca atunci când Dumnezeu îţi spune să te joci dar jucăria se ascunde ca atunci când îţi spune bea şi apa-i amară înseamnă că vrea să ştii setea în orice cădere de soare la orizont e prea multă seară iar jucăria s-a pitit într-un colţ de apă amară *** spune-mi că aerul are un templu pe care l-am uitat dă-mi înapoi memoria nepribegită mersul meu speriat pe o sârmă clipită Doamne câtă metaforă de om trebuie să-Ţi fie fiecare olog vindecat nici lui nu i-a trebuit înţelegerea când s-a ridicat *** dacă nu ar fi fost albastru pe-afară ar fi dat înapoi ca o coastă care creşte şi creşte şi creşte şi se face doi dacă n-ar fi icoana am trece direct prin iubire ca printr-un jar în care te faci zi de zi mistuire te va mânca un cal din poveste ca pe oricare îndepărtări abia când mă va duce pe creste voi da de zări citesc asta şi strâng din dinţii memoriei se poate oare să plâng din carnea istoriei *** pe Dumnezeu nu poţi să-L s... More About: Fragment
Cum a iubit Hristos Biserica…
2008-02-19 14:13:00 Şi S-a dat pe Sine însuşi pentru ea. Văd oameni căutându-şi duminică de duminică locul pe băncile bisericii, aşezându-se şi gustând din bucatele duhovniceşti pe care le primesc. Unii au un zâmbet larg pe faţă, alţii sunt ascunşi după grimase impenetrabile, unii au măşti confecţionate cu migală în ani mulţi, iar la ieşire toţi se înghesuie să strângă mîini, dintre care a păstorului pare a fi cea mai preţuită. Dincolo de toate astea e chipul Domnului ca bolta unui edificiu care ne găzduieşte pe toţi. El, Cel care a murit pentru mine… Pentru noi… Cine vorbeşte despre dragoste fără să ştie şi fără să vrea să se jertfească, nu ştie ce spune. Numai El, dintre toţi marii oameni religioşi ai vremurilor, a ştiut să fondeze o şcoală a iubirii care poate trece de moarte. Dragostea omenească limitată la împlinirea plăcerilor personale şi egoiste nu va satisface niciodată. Cupluri se fac şi se desfac căutând dragost...
Trecerea prin icoană (fragment 03)
2008-02-19 08:16:00 toată pădurea-i a mea fiecare iarbă iese din ea verdele suie până la înălţime de-o coasă dar până la urmă vrea acasă sunt cerbul sunt cerbul rănit cu glonţul acela în el undeva e pajiştea cea rămasă vreau acasă nu mai pot paşte nicio câmpie nicio pajişte grasă sunt frate cu toată iarba de pe pământ a-mbătrânit privirea-mi pe vânt vreau acasă în aer se face cu un apus mai puţin în porumbişte cu o mătasă păsări din migraţii nu mai vin vreau acasă dacă te întreb ceva spui că val ca o împuşcare întoarsă în mine glonţul ăla vertical voia acasă în ochii căprioarei e un fiord vin furtuni şi-aiurează dar nu mai pot să zăresc nu mai pot dacă-i pasă e ca un greu de mirare în crengi care m-apasă Doamne bun numai Tu înţelegi c-aş vrea acasă pentru mine poarta e prea departe valea prea joasă dealurile-n jur prea înalte vreau acasă port glonţul acela cât un trofeu venea în mine să mă ia de mireasă ca să mă ducă la Dumne... More About: Fragment
Revine Lorelei
2008-02-18 16:46:00 Îmi leg mâinile de îngeri Nu de căderi mă tem, ci de zbor fără aripi, de un orizont fără nume, de ţipătul stelelor ce cad razele fierbinţi fac totul o singură culoare pamantul meu este ars nu mai sunt fluturi Doar un stejar batrân în pustiul acesta ca un semn EŞTI atât de înalt, ca să TE ating… îmi leg mâinile de îngeri.
Miez de vară… iarna
2008-02-18 08:45:00 Miez de vară Cum se strecoară prin pervaze raza Ciuntind o umbră-n palma unei flori Ce-şi amăgeşte liniştea cu vraja Unor înveşmântate-n răsărit culori, Aşa spre Tine ca spre-un leac alerg, Bolnav de dor cum sunt şi rupt de trudă… În zare licăririle se şterg Şi jerba înţelegerii asudă. În Templul Tău s-adăst ca nicăierea, Ca-n miezul unei pâini născută-n grâu, Să-mi fie-n cupa plină îmbăierea Iubirii, infăşată-n albul brâu Al verii noi, ca altă stea lactee Cu îngeri plini şi regi şi anotimpi… Mă spune, Doamne-n drumuri galilee Prafului mut şi florilor cu ghimpi.
Bucătăria poeziei, Nunta Fiului de Împărat şi ochii mei verzi
2008-02-17 17:27:00 Nu ştiu cu ce ochi priveşte fiecare la ce se întâmplă în jur… Eu privesc cu ochii verzi ! Asta nu înseamnă că văd verde. Ba chiar mă străduiesc să văd cât mai bine, ca să povestesc după aceea cât mai exact şi mai aproape de adevăr, ce am văzut. Şi ce am văzut? Merită oare ceea ce am văzut, osteneala de a privi şi de a povesti ? Cred că da. Am văzut că există în bisericile evanghelice un public avid consumator de poezie. Am crezut că e ceva în neregulă cu ochii mei, fiindcă iubitorii aceştia de poezie mâncau la mese diferite. Cei mai multi stăteau la masă cu Traian Dorz, Costache Ioanid, Simion Cure sau Tatiana Topciu. Şi erau foarte fericiţi. Ceilalţi erau mai tineri. La masa lor prezidau Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru, ce mai, nume mari!, iar hainele lor erau tot albe, numai că aveau o croială mai modernă şi erau la fel de foarte fericiţi. Măi, să fie! mi-am zis. Aici e de mine! De afară se auzea că se mănâncă mai bine la...
Palmele Duhului Sfânt şi poezia creştină
2008-02-16 13:01:00 Îmi place entuziasmul multor tineri care încearcă să scrie, să descrie şi să se descrie prin poezie. Dar vine un moment când, dacă ei continuă, iar scrisul lor nu rămâne o activitate cu iz de bancă de biserică, constată că exact aceleaşi sentimente le pot avea şi acasă, şi în parc, şi la dejun, şi la prânz, şi la cină, atunci când liniştea sau zgomotul, bucuria sau suferinţa, dragostea sau amărăciunea lipsei ei, vor depăşi bariera tăcerii. Poezia adevărată se trăieşte, se bea şi se mănâncă, fiindcă este una dintre feţele cele mai strălucitoare ale diamantului numit viaţă. Poate fi întoarsă cu faţa la orice, va reflecta orice cu puterea întregii vieţi, dar, ca această reflectare “să ia ochii”, ea trebuie şlefuită. Nu e suficient “un gând” care să ne dea începutul sau sfârşitul unei poezii, nu e suficientă “turnarea cu tolcerul”, cum se exprima cineva, mai e nevoie şi de modelarea acestu...
Doamne, ţine-l…, să-i dau!
2008-02-16 11:38:00 Aţi văzut oameni loviţi, răniţi de “rugăciuni” de genul ăsta şi nu numai de rugăciuni, desigur, rostite doar în taina inimii unora, doar în inconştienţa lor egoistă…? Se întâmplă uneori să stai undeva unde Domnul te vrea, fiindcă Domnul te vrea. Dar un altul crede că el e cel care te-a adus acolo şi ca atare, când îi vine lui pe interes, te zvârle. Dacă stai totuşi, hotărât să înduri, el mai abitir îţi dă, până pleci singur. Şi se mai şi justifică explicând cu un cinism de râs, că nu vrea decât să înveţi… răbdarea! Ei, vă daţi seama ce spectacol poate deveni ăsta când cel care dă este un chipurile pastor, de fapt un om expirat căruia Dumnezeu îi tot arată că trebuie să plece, dar el se cramponează de coarnele altarului şi ţipă din toţi împuţinaţii lui rărunchi că are sprijin american şi nu poate pleca. Am mai pomenit acum câtva timp despre asta. Acum se pare că deznodământul se produce. ...
Convorbire despre ClaS
2008-02-16 10:21:00 Discutam deunăzi cu un prieten pe mess. Ne este tovarăs de poezie pe ClaS. Am ajuns repede la subiectul comun: poezia şi ClaS. I-am cerut permisiunea să public fragmentul cu pricina din discuţia noastră: x: …se naşte în mine şi mai multă pasiune pentru poezie Ionatan Pirosca: ei, cu asta ma bucuri x: ştii, eu realizez că m-am maturizat foarte mult visa-vis de poezie Ionatan Pirosca: mă bucur să aud, e cea mai bună poziţie pentru cineva care chiar vrea să scrie, maturitatea x: mă gândeam înainte de a va cunoaşte, că poezia modernă sărăceşte de fapt adevărata poezie, şi când colo cel sărăcit eram eu, că nu o cunoşteam, e mult mai complexă… Ionatan Pirosca: da, aşa e x: şi când mă gândesc că eram gata să vă las baltă… Ionatan Pirosca: tu hotărăşti asta x: era vorba despre trecut Ionatan Pirosca: a, pe când se tăcea mai mult x: acum numai dacă nu pot fac asta, şi nu cred ca o voi face fără să revin măcar din c...
Un Psalm al Elisei, inspirat de psalmii lui David
2008-02-16 10:20:00 E harfa atârnată-n sălcii Şi vin din noapte şi furtună, Primeşte-mă la Tine, Doamne, Şi fă să fie vreme bună… De vrei, tacerea mea să fie O rugăciune către Tine Citeşte Tu în suflet plânsul Şi-ascunde-mă cum ştii mai bine. Alină rănile durute Şi arătate numai Ţie, Şi nu lăsa durerea mută Să mă-nfăşoare pe vecie… Adu lumina pe cărare Şi revărsări de zori să fie… Şi toate rănile trecute Vor fi cântări de bucurie! Elis More About: David , Psalm
Fără balon, fără bănuţ…
2008-02-15 17:53:00 Ce facem cu bănuţul? Că asta nu-mi place mie la baloane… Că se sparg! Nu mai ai nici balon, nici bănuţ… Mă gândeam şi eu cu voce tare…
Copacii, grâul, sponsorii din America şi secerişul
2008-02-15 07:48:00 Privesc poza de mai sus şi îmi închipui ca sunt eu şi fraţii mei… Şi Domnul este cel dintâi dintre mai mulţi fraţi. Adică aliniaţi frumos pe cale, doar ramurile noastre împletindu-ni-se şi colorând aerul. Când tună şi fulgeră şi vine furtuna, coroanele ni se sprijină una în alta. Normal că fiecare are cuiburile lui, păsărelele lui… Ce se mai mângâie unul pe altul, când bate vântul, cuiburile astea! Ce se mai pigulesc una pe alta păsărelele alea, şi ce frumos cântă ele-mpreună! De ce trebuie să mă sprijin pe fratele meu? Fiindcă are rădăcini. Şi el pe mine, tot de-aia. Ne sunt rădăcinile în acelaşi sol tare al Stâncii de veacuri. Repet ce spuneam aici (de data asta cu poză!): Biserica este în lume. Pocăitii sunt în lume. Răul şi binele sunt amestecate. Grâul cu neghina cresc împreună. E vina grâului? E vina Semănătorului? Cioara urii şi-a lăsat seminţele peste tot. Ce să facem, dacă şi astea răsar şi ... More About: America
Ruben şi braţele sale întinse
2008-02-15 06:05:00 Ruben a îndrăznit. Îi mulţumesc pentru acest poem. Vreţi să-l citim? (Ruben este invitatul meu de astăzi) Atins de secure Trunchiul verde nu mai fu în stare Să ţină seva Rouă pe mere Cutremur Cojile sar frunzele mor Dar nu acum Decade pot număra degete de copil Mladiţă era când l-am plantat Nu ştiam că se potriveşte atât de bine Braţelor tale întinse. More About: Sale
Eram singur…
2008-02-14 21:03:00 Eram atât de singur în odăi Şi toţi pereţii lumii mă priveau, Că-n lacrimi năpădeau umbrite văi Şi malurile parcă le urau. Eram atât de singur cum nicicând O piatră-n orb de mare nu s-ar şti, În colţul ei un picur ferecând Să se ascundă, orişice-ar veni. Eram atât de singur şi rănit De fiecare stea, în mine-nchis, C-atunci când ai chemat nici n-am clipit, Prea doborât de-nsiguratul vis. Şi ai strigat din nou şi a mijit La răsărit un abur de chemări, Că pentru-ntâia dată am clipit Din inimă ca din senine zări. More About: Singur
Ce, numai voi, de cică Valentin?!
2008-02-14 12:51:00 trecerea prin icoană *** trece scârţâitul de la geam prin perdea tu crezi ca e lumina înca mai crezi te amâni poate raza va şti să te găsească până la urmă ei dar scârţâitul ăsta nu e lumina încearcă să-ţi explice cartezian şi circumspect bătaia inimii dincolo de ferestre e fotosinteza *** şi fiindcă tot ne plăcea să ne jucăm Dumnezeu ne-a dat sentimentele până a erupt primul vulcan că după aia am devenit măşti undeva tot stăm cu ochii în palmă unu doi trei cine nu-i gata îl iau cu lopata eu o veste de mine tu un ecou da cu lumina Doamne se poate da se poate dar sfinţiţi-vă-ntâi More About: Valentin
Şi a fost primul volum colectiv
2008-02-14 07:59:00 Mesaj postat pe ClaS la 15 septembrie 2001 Pregăteam primul volum colectiv “Cuvinte la schimb” Ce-i trebuie florii să fie albă sau roşie, ori pietrei scumpe să strălucească? Apei, să murmure-n maluri, lunii, să lumineze noaptea, pământului, să se învârtească? Apărea în 1994 o antologie alcătuită de regretatul Mircea Ciobanu, intitulată “Poeziile creştinilor români”. Nu vreau să mă refer la valoarea demersului său, ci doar la impresia care a pus stăpânire pe mine atunci şi care a devenit, în cele din urmă, un vis: acela de a dovedi că o prestaţie poate fi altfel, poate fi nouă, poate străluci chiar, fără să fie lipsită de modestie sau de utilitate. Nu marea valoare a autorilor cuprinşi între paginile acestei cărţi m-a făcut să văd necesitatea apariţiei ei (deşi am siguranţa că unii dintre autorii incluşi vor avea lucruri însemnate de spus în cadrul literaturii române), ori vreo lipsă vitală a organismului ...
Blogul lui Hristos
2008-02-13 17:07:00 Ce-ar fi, mă gândeam eu, dacă bloggerii pocăiţi ar face împreună un singur blog în lumea virtuală, aşa cum fac împreună un singur trup în lumea spirituală, trupul lui Hristos… Şi dacă acesta s-ar numi “Blogul lui Hristos”. Tot felul de indivizi vin cu tot felul de bloguri: al lui Eminescu, al lui Ceauşescu, al lui Creangă sau al lui Vlad Ţepeş, de ce n-am face şi noi “Blogul lui Hristos”? Dacă suntem ”cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi” (1 Petru 3:8) şi sfinţim în inimile noastre pe Hristos ca Domn şi ”totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţă şi teamă” (1 Petru 3:15), şi nu l-am ţine pe wordpress, ci pe Golgota, ca dacă e să se suie undeva, atunci să fie o cruce sus, nu ar fi o utopie, nu? Ce ar cuprinde blogul lui Hristos? “Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, t...
Remember Elisa Manta
2008-02-13 09:49:00 “Mie îmi place grupajul prezentat. Găsesc multă sensibilitate, multă trăire, dar şi multă luciditate pe care un real talent poetic le pune bine împreună.” Aşa scriam pe ClaS la 5 septembrie 2001. Nu la mult timp după aceea, Elisa părăsea lumea asta. Nici nu ştiu dacă a mai apucat să se vadă publicată în primul volum colectiv al ClaS (apărut în decembrie 2001). Îi aduc un omagiu prezentându-vă câteva poezii de-ale ei. Smochin Mai lasă-mă, Doamne, încă un an, În frunza cea verde şi-amară Să urce izvorul luminii prin ram, Ca rodul dorit să apară. Zadarnic am stat în pământul cel gras Cu apele dulci lângă mine, Căci seva cea vie în fructe n-am tras. Mi-s frunzele goale de Tine… A mea rădăcină de mult a pierdut Dorinţa de-a creşte spre ape Frumos, dar pustiu pe pământ am crescut Şi-acum, umbre vin să mă-ngroape. Ca şi Rut Ca şi Rut mă aplec spre pământ, mă ridic, Să adun rodul Tău de pe-ogor, spic cu spic, Om ... More About: Manta
Recită Estera
2008-02-12 21:08:00 Ştiam de mai mulţi ani că Estera recită frumos. Astăzi am găsit întâmplător pe net, printre alte interpretări superbe, două poezii de-ale mele recitate de ea. O invit să ne încânte cu glasul şi cu sensibilitatea ei. Îţi mulţumim, Estera! Neprihănire între dureroase Golgote Flămând şi însetat în arşiţa vremii, cu amintiri, în suflet, de răcoare, când faptul serii tremură-n vecernii, neprihănirea Ta mă doare. Flămând şi însetat de curăţia stropirii cu sfinţite untdelemnuri mă plec în rugă: pune-Ţi Tu mantia pe albe lemnuri. Şi fă din ele crucea mea, s-o duc, neprihănire între dureroase Golgote, să urc spre Tine, Doamne, să tot urc, să ies din umanele grote. În largul albastrului pune-mă steag al unei îngereşti biruinţi. Trecător peste al neprihănirilor prag, du-mă Tu între sfinţi. Flămând şi însetat cum am fost până ieri, azi mă saturi cu trup şi cu sânge. Doamne, pâinea celei morţi şi-nvieri în mine o frânge...
Trecerea prin icoană (fragment 01) + English version
2008-02-12 14:36:00 *** când cerul ţi-e atât de înalt înseamnă că ai aripi dacă e atât de albastru înseamnă că ştii ce să faci cu ele nu-mi spune după norii ăia nu e nimic nimic altceva decat Dumnezeu Iată şi versiunea în limba engleză, traducere Andreea Luncan: *** When you sky is so high you surely have wings if the sky is so blue you surely know with your wings what to do Don’t tell me There’s nothing else beyond those clouds Absolutely nothing but God. (Translated by Andreea Luncan) More About: English , Version , Fragment
Tăcerea aceasta ce licură
2008-02-12 08:00:00 Rindea nazaretă Dau orele nopţii din somn înapoi, Ceva să-nţeleg din ascundere În Domnul din Ceruri, în Domnul din noi, Ecou de Cuvânt ‘trepătrundere. Sudori de lumină pe tâmple aleg Un gând, o tăcere, o inimă… Nu vreau să-nţeleg şi vreau să-nţeleg, Şi-n toate acestea suspini-mă! Dai viaţa ‘napoi ca pe lemn o rindea, Rindea nazaretă şi lunecă Oglinda coroanei de spini peste ea, Iar ziua în ea se întunecă. Se zbat orologii şi-s ore târzii, Încep universuri să golgote Căci Doamne, legată murirea o ţii Cu oamenii-n ea, ca să forfote. Dar vremea privirii în noi a venit, Mai vezi Tu acolo vreo plângere De om geluire, de om răzuit În sine rindeaua să sângere? O clipă mai cred că din clipă răsar, Apoi văd tăcerea cum picură… Aş vrea sa rămân în ecou-Ţi măcar Tăcerea aceasta ce licură! (fragmentele de film sunt din “Barabbas”, cu Anthoni Quinn)
De cât nisip este nevoie pentru gândul tău?
2008-02-11 15:53:00 Am invitat pe cineva special… Nici nu ştie. Nici ce mi-a sugerat, nu ştie. Probabil că nu va şti niciodată. Ca nisipul… Vă amintiţi? Când Domnul nostru scria pe nisip, care gând îl punea El acolo? Era bucurie în gândul acela, era tristeţe…? Sigur era pace. Şi era iertare. Şi era salvare. Era frumuseţea care salva lumea… Era de nisip lumea, dar atâta frumuseţe adăpostea! Urâtul, murdăria şi moartea erau acoperite cu nisipiul unei realităţi peste care se scria altceva. Peste pieritor şi aparent se scria ceva veşnic: - Du-te şi să nu mai păcătuieşti! “Du-te” este treaba noastră”. Este nisipul nostru. “Să nu mai păcătuieşti” este scrisul Său pe nisipul acesta…
Era nevoie de nou…
2008-02-11 13:45:00 Mesaj postat pe ClaS la data de 18 iunie 2001 Dragii mei, vă mulţumesc tuturor pentru interesul şi preocuparea dovedite faţă de cultura evanghelică şi Îl slăvesc pe Domnul de bucurie(…) În armia Domnului sunt purtători de tot felul de drapele, contează doar că suntem o singură armată care mărşăluieşte spre cer. Să nu lăsăm culorile drapelelor să ne ia ochii: în frunte este Conducătorul, iar împotriva noastră este cel rău. Nici o confruntare nu e lipsită de primejdii, mai ales cele de la nivelul minţii. Nu ca aş fi constatat aşa ceva aici, dar vreau să fim conştienţi că şi progresul este un instrument al duhonicescului, un drapel al Domnului, că El este Cel care ne dă “voinţa” , dar tot de la El vine şi “înfăptuirea”. Că lupta pe care o avem de dat este deja câştigată! Cultura evanghelică va atinge (sau va rămane la) standardele necesare îndeplinirii scopului Împărăţiei, aşa cum va voi Domnul. Nu ...
Psalm de slavă
2008-02-11 06:01:00 Când aripi rup din zbor câte-un hulub Şi îl aştern aşa de lin privirii, Atuncea, Doamne, mă visez un cuib La căpătâiul preahălăduirii. Atuncea vreau, din aerul ce-l sorb Să mă desfăşuri ca pe o mantie Un sceptru orizont suit din colb Şi drept şi tandru ca o poezie. Un psalm de mine răsfirat pe ani Să scriu cu pana unui sentiment Sau cu albaştri îngeri diafani, Ca ape limpezi pe un continent. Un psalm de slavă cât incendiul cel Al unei inimi arsă de iubiri Aş vrea să fiu… Iar glas să fie El Să-mi facă flăcări din mărturisiri. More About: Psalm
Poem pentru acasă
2008-02-10 11:31:00 Ce gânduri străine mă fac azi să cred Că-n lumea în care Lumina A fost răstignită… eu aflu cetăţi În care să-mi pun rădăcina?! Stăpânul, adesea, în lumea de lut A fost prigonit în ai Săi… Dar toţi, prin credintă-au privit către cer Şi nu la durerea din văi… Iubi-voi pe Domnul privind peste zări, Mă-ncred în iubirea-I aleasă. Şi poate e soare, sau poate că nu-i… TOT CERUL ÎMI ESTE… ACASĂ. More About: Poem
Iacob şi ispita lui
2008-02-10 08:11:00 Îi spun bun venit lui Iacob. Mi-a trimis câteva poeme din care am ales unul pe care, cu îngăduinţa lui, l-am aranjat puţin şi vi-l oferim: Ispita inima îmi bate strâmb se strică-n gând culoarea înăbuşită în petale sorbind nectar cu hainele pătate de polen din creştet până-n tălpi visând butoaiele de miere netrebnică gâză O Tată inima îmi bate strâmb o ia în mână că se strică
Realitatea
More articles from this author:2008-02-09 10:55:00 - Stau şi mă-ntreb din care ochi Te varsă Dumnezeu De sunt pe lume numai stropi Când vreau să fiu şi eu? - Tot râul dacă m-aş visa În arbori flori cum spală, M-aş întreba de nu cumva Pădurea-i o petală… De-atunci suind pe calea cea De stea primordială, Petala-n lacrimă era Şi lacrima, petală. Şi se-ntreba şi Domnul sus Din care ochi deodată Acestea două sunt şi nu-s Realitatea toată… 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 |
|
 |
|
 |
