Jurnalul scrierii iubirii

RSS Feed Homepage

Articles: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7

Azi ne vizitează Lorelei
2008-02-08 20:20:00
Lorelei este o persoană foarte sensibilă. Cu îngăduinţa ei vă prezint una dintre poeziile pe care i le ştiu. Sunt convins că vă va încuraja şi pe voi să-mi trimiteţi încercările voastre de a scrie spre slava Domnului.  Deci, Ploi Picură din cer ploi fierbinţi De har, de iubire Pe mine întreagă mă simt Înveşmântată în aripi Şi frunze îmi cresc   Pe ochi se preling picurii calzi Tamaduitori de răni,de dorinţe Şi-i las până în imimă să pătrundă Şi în toată ploaia asta sunt Prunc scăldat de cer Înbrăţişat de Tine mă strâng Ca o aripa Şi aştept să pot fi gata de zbor Gata să mor ca pământul Când ploaia îl udă.

Grafică (1)
2008-02-08 10:03:00
  Când am desenat asta, mă credeam tânăr, îndrăgostit şi liber… Adevărul era altul. Abia acum am înţeles ce înseamnă să fiu tânăr, îndrăgostit şi liber.

Numai bun de DJ!
2008-02-07 18:51:00
Bună seara… Bună seara! Nu spune nimeni nimic? Ok, lăsaţi că spun eu. Mă numesc Ionatan şi mai am câţiva ani. De fapt toţi avem aşa. Doar suntem fraţi, nu? Vi se pare că am schimbat tonul? Nu, nu tronul, tonul… Fac exerciţii. Am aflat în seara asta că voi fi realizatorul unei emisiuni la un radio creştin. O emisiune cu, de, şi despre poezie. Şi cu şi de şi despre prietenii mei care se luptă cu ea. Când voi şti amănunte, vă voi spune. Nu, nu mă ocup de dosare. De niciun fel de dosare. Poate că acolo, la radioul ăsta, nu va fi nevoie de ele, mai ales că nu este un top 100 sau altfel, de parcurs. Doar poezie creştină şi prieteni creştini. Prieteni ce ne vor vorbi despre ei, despre arta lor şi despre Dumnezeu. Fiindcă eu nu prea ştiu să vorbesc altceva. Sau să înţeleg… Chestie de educaţie. Pe blog voi posta probabil mai rar. Nu mă mai interesează aşa tare blogul. Dacă voi avea ceva deosebit, vă voi arăta. Deşi…...

Vânătorul nins
2008-02-07 05:00:00
Când teama e culoare pe întins Şi codrul corn de rege sună iar, Fug cerbii muţi de vânătorul nins Cu ochii aţintind în vânt ca-n far. Un adăpost e clocotul din căi Al alergării, poate doar aşa S-or odihni când vor ajunge-n văi, C-au alergat de nu se mai ştia. Dar nu e fuga, spui, de măsurat În fiecare frica fiecui, Doar urma lui în aeul curat… Spre cerbul bun mă duce urma lui! Ajunge-mă la timp cu ninsul Tău, Vânează-mă senin şi-ntemeiat Cu o zăpadă cât un Dumnezeu, C-o armă cât o cruce de purtat.

Omul cu semn de-ntrebare - varianta 2
2008-02-06 21:04:00
Pe străzi, cât mai sunt oarecare, sunt omul cu semn de-ntrebare. Mersul încet, inima ţinută de mână, nedumeriri în alţii le adună. Ce-i drept, nici mie nu-mi e prea clar dacă sunt sau nu, emisar; dar că rostirea-mi e ceea ce El făcu să fiu, asta o ştiu! Nu-i aşa că vi se pare unora ciudat să umblu pe străzi dezlegat? Oh, libertatea e mult mai mult decât a avea - şi atât! Libertatea este să fii - şi eu sunt. Adevărul m-a slobozit pe pământ ca pe o sălbăticiune a îndurării- omul cu semnu-ntrebării! De ce mă priviţi, privitorilor, dacă în voi nedumeririle vă încarcă? Daţi semnul de la întrebare la o parte, cumva, şi veţi vedea Omul din ea! Eu trec mai departe, cu acelaşi semn de dragostea Lui şi de lemn… Voi vedeţi un om cu semn de întrebare. Eu merg cu inima de mână. Şi mă doare!

Pieirea dragostei
2008-02-06 05:00:00
Flori stropite cu alean parcă sunt cocori, Când cu dragostea-nţeleg soarele în zori, Când durerea este leac pentru hoinăreli În pustia unei lumi unde-ades te-nşeli. Trec priviri şi trec la pas peste om şi drum Să-l cuprindă, se întrec frunzele duium. Dintr-o toamnă parcă-l ia şi îl toarnă dus În potire de uitări şi culori ce nu-s. Mai adânc decât orice, prinse-n răsuflări, Trupurile li se duc, parcă-s lunecări De umbrite şiroiri peste-o viaţă ce Nu se poate sfărâma, că iubire e. Şi aşa înveşnicit omul s-a acuns În frunzare de-nserări şi de nepătruns. Frânge-se-nvelişul lui, dar va-nfăţişa Doar iubirea ce-a rămas, Domnului, cândva. A zburat spre alţii şi aripi i-au crescut Chiar de fost-au fluturări şi zvâcniri de lut? A-nţeles că pe pământ nu va risipi Din iubire chiar nimic, dacă va iubi?

Cocoşelul fotbalist
2008-02-05 18:33:00
Nu e greu să îi faci pe unii să se joace, chiar dacă ei nu ştiu că e joacă… Oamenii aleargă după mingiile lor, se agită, se înfoaie, se umflă-n pene, se luptă cu viaţa, se chircesc în îngrijorare şi ură, sau se lăţesc în orgolii şi pofte, inconştienţi că mingea asta de viaţă le-a dat-o cineva şi că va veni vremea să marcheze golul final al întregului joc… Miza e uriaşă. Abia atunci când vor abandona mingea vor vedea. Când arbitrul va fluiera pentru ultima dată, iar ei vor pleca dezamăgiţi de scurtimea partdei, către vestiare… E o partidă pierdută? Una câştigată? Prietenul meu Zaharia mi-a trimis filmuleţul ăsta. M-a amuzat, e drept, dar m-am gândit: când mingea e de la Dumnezeu, iar noi suntem cocoşeii care ne jucăm cu ea un timp comparabil de scurt, ca să o abandonăm apoi, uneori chiar înaintea “loviturii decisive”, mai avem timp să ne gândim ce ne aşteaptă la cabine? 

Chitara şi anii de zile
2008-02-05 07:06:00
Mi-am cumpărat după ani de tăcere o altă chitară Crezând ca ea e cea care va cânta iarăşi, Însă ea stă cuminte la locul ei şi tace. Mă mai joc cu ea atingându-i corzile parcă străine, dar totul sună atât de straniu şi din ce vibrează  ea, dar şi din ce răzbate din mine… Ochii îmi alunecă pe geamul din camera de sus Spre măslinii din dealul de-aproape Şi-n privirea-mi pierdută sunt ascuns ca o chitară, Ca această chitară în tocul ei şi parcă văd acel dor Arzător de Isus şi de cântecul Lui scurs pe cruce… Emanuel Asta mi-a dat fratele meu să vă mai dăruiesc. Şi l-am invitat să mai cânte ceva. Era pe o casetă veche, uzată de atâtea urechi colindate… Îmi cer scuze pentru calitatea înregistrării. Textul cântării îmi aparţine şi e foarte vechi.  

Ţipete la Rama, iar istoriei nu-i pasă
2008-02-04 15:49:00
Am spus destule despre mine până acum. Numai dacă citiţi aici, de exemplu… Am arătat de ce sunt aşa sau altfel… Poate ar trebui să discutăm şi despre noi? Despre noi, producătorii şi consumatorii de bloguri. Îmi daţi voie să vă văd aliniaţi, având câte un monitor în faţă, ca şi mine,  mulţi purtând ochelari, tot ca şi mine, de atâta oboseală surfată-n priviri, învârtindu-ne în jurul lumii (aşa se pare când suntem în lume), sau lumea în jurul nostru, atunci când ne credem buricul pământului…? Credeţi că istoria, cu internet sau fără, uită de noi, cumva? Că are internetul logouri sau bârlog(o)uri speciale de ascuns humanoizi virtualitizaţi? Că cine ştie, se va înlocui moartea naturală cu una virtuală şi vom rămâne aliniaţi în iadul ăsta, adică aici unde ne minţim, ne urâm, ne dispreţuim şi ne ucidem unii pe alţii… Dragii mei, nu vă faceţi iluzii, istoriei nu-i pasă nici de tine, nici de m...

Iarna de altădată şi dragostea dintâi
2008-02-03 23:44:00
Corina este invitata mea de astăzi. Corina este o fată din Bucureşti care are un obicei deosebit: să-şi bucure în fiecare dimineaţă grupul de prieteni cu ceva frumos. Am plăcerea să mă număr între aceşti prieteni, şi vă mărturisesc că abia aştept în fiecare zi să văd cu ce ne mai bined dispune Corina. Într-una din zilele astea ne-a trimis un pps care nu doar că m-a bine dispus, dar chiar m-a predispus la meditare. Am aranjat totul ca film şi o invit pe Corina să vă bine dispună şi pe voi. Şi poate să vă stârnească nostalgii. Ce căldură ne-a inundat inimile… Doamne, câtă bucurie şi pace, cât orizont dezmierdat de fulgi şi câtă străduinţă de aer curat şi alb ne ameţea… Toţi oamenii ne erau fraţi şi toate animalele parcă ieşiseră din ieslea Naşterii Domnului. Nu mai exista frig pe lume, nici mâini îngheţate, doar căuşul cald al unei respiraţii ca din cer, bucurie de copilărie încotoşmănată în haina privir...

Poemul frunzei
2008-02-03 18:45:00
Mă rog, Stăpâne, ca o frunză-n pom De vântul ce-i asaltă cetăţuia, În adâncimea vămilor din om Să fluture-n furtună aleluia Cum flutură cel steag pe metereze Nerupte sub duşmanu-nverşunat. Tu fă-mă, Doamne, treaz în vremuri treze, Cu inima aprinsă şi curat… Nu vreau mărirea vârfului de munte, Acolo dor furtunile mai rău, Vreau pacea care ştie să asculte Şi cel din urmă susur blând al Tău. Vreau aripă de înger să-mi smerească Atunci când zbor, înaltele plecări Spre soare, de-nchipare omenească Şi de fereastră plină de mirări. Căci am privit spre Creanga de afară A Pomului ce frunză m-a zidit Ca să ma-nfăţişeze-n primăvară Tremurător şi veşnic şi iubit.

Vreţi să ne bucurăm împreună?
2008-02-02 19:09:00
Cum spuneam, m-am hotărât să invit în fiecare zi pe blog pe câte cineva care să ne cânte sau să ne spună o poezie, sau să ne ofere altceva de genul acesta, o izvodire a minţii şi a inimii omeneşti alintată de iubire şi gingăşie, care să ne arate frumuseţea şi măreţia Domnului nostru, aducându-I închinare. Nu e destulă neînchinare? Nu e destulă “proză” creştină mai interesantă sau mai puţin interesantă, poate utilă (dar mă întreb cui folosesc conflictele?), care întotdeauna stârneşte pasiuni ciudate, alimentate şi de goana după clickuri? Sincer, nu mă interesează ratingul şi topurile decât în măsura în care pot defila pe internet purtând steagul Domnului meu… Nu mă preocupă chestiunile de politică bisericească sau altfel, fiindcă sunt deja prea mulţi care se pricep mai bine ca mine la aşa ceva (unii chiar se pricep!). Nu mă obligă nimeni să mă înjug la blog. Nu vreau decât să port jugul lui Hristos aşa...

Elis - O umbră de gând
2008-02-02 07:53:00
Sunt onorat să întâlnesc oameni pe care Dumnezeu îi umple de frumuseţea Sa, de multe ori în pofida suferinţei şi durerii (sau tocmai de aceea!?). M-am hotărât să mă însoţesc pe acest blog de astfel de oameni. Să ne bucurăm unii de alţii şi unii cu alţii în Domnul, în această casă a poeziei creştine. Şi se va bucura Hristos…  Am găsit în comentariile de aici aceste frumoase versuri, de care mă încânt şi cu care vreau să vă încânt şi pe voi… O umbră de gând Elis Ar plânge o pădure, de-atâta frumuseţe, şi-ar înflori toti pomii, daca-ar putea simţi… Va fi o primavară, când se topesc nămeţii, şi Dumnezeu trimite smochini cu flori spre roadă, grădinile bogate de crini şi poezii… Dar, chiar de nu-nfloreşte, şi nu vor fi smochine, şi nu va fi belşugul de holde pe câmpii eu tot mă voi încrede şi-L voi iubi pe Domnul întreaga mea-nchinare, spre El va răsări… Şi-ntreaga veşnicie va fi o sărb...

Seninul vers
2008-02-02 06:55:00
Seninul vers al soarelui când ia Marama umbrei de pe lume şi, Din nou copilăria să mi-o dea Mă cheamă-n taină într-un colţ de zi, Îl scrii cu felul Tău de alfabet Cum scrii cetăţi şi împăraţi şi vii Cu pas turnat în legi ca un profet, C-un vis pe care numai Tu îl ştii. Seninul vers aş vrea să mi-l acorzi Mărinimie-a veşniciei, har, Cum curg din purpuri calzii voievozi În larg al înserării sanctuar. Să mi-l înscrii cu focul Tău pe tot Ce-a mai rămas din mine peste lumi. O rugăciune, Doamne, să mai pot Şi Tu să poţi din mine să minuni. Seninul vers ce-odat’ s-o nesfârşi Clipind din ingeri noi şi cântăreţi Ce n-or mai sta în candela de-aci, Văzduh suit pe afumaţi pereţi, Ci liberi vor chema îndepărtări De Dumnezeu şi le vor arăta… Ajută-mi, Doamne, a privi în zări În care e îndepărtarea Ta!

Locul larg dintre piscină şi Dumnezeu
2008-02-01 21:07:00
Am dat peste un articol scris acum câţiva ani pentru o revistă. L-am luat, l-am periat puţin, şi vi-l arăt. “M-a scos Dumnezeu la loc larg”, îmi spunea un păstor cu mai mulţi ani în urmă, după chestia aia de-i spunem revoluţie. Of, că multe a mai adus revoluţia aia! Ea e vinovată. A adus multe şi pe mulţi. Americani, mai ales. Cu buzunarele şi cu inimile pline. Era necesar să stea undeva, totuşi… Americanul… Musafirul… Casa păstorului era prea mică. E rău să-ţi faci oaspeţii să se simtă ca acasă? Spinoasă problemă! Dacă eu nu m-am lipit niciodată de bani, nu înseamnă ca alţii n-au voie. Că sună a dispreţ faţă de iubiţii noştri enoriaşi autohtoni, aş fi răuvoitor daca aş spune. Şi David Îl lăuda pe Domnul: “Te laud, Doamne, că mi-ai scos inima la larg.” Iar inima lui avea patru camere. În câte camere trebuie să stea inima unui păstor? Anatomică chestie! Ce, noi n-avem copii? N-au şi...

Iertare pentru ghimpii de pe net
2008-02-01 17:11:00
Căutând pe net am dat peste… mine! Nu m-am accidentat, staţi liniştiţi. Într-un articol de aici era comentată critic ultima mea carte de poezie. Pentru mine a fost o surpriză frumoasă. De-aia v-o şi împărtăşesc… Precizez că nu-l cunosc pe semnatarul comentariului. Data: 2008-01-24 Domeniul: Literatură şi Artă   …   Liviu STAN   “Puţini dintre poeţii noştri au reuşit să ofere literaturii române o poezie religioasă cu adevărat valoroasă”, cu această turatie sceptică şi oarecum fondată, prefaţeaza Mircea Paduraru ultimul volum de poezii al lui IONATAN Piroşca, “Iertare pentru ghimpi” (Ed. Agape, Brasov, 2007). Evident că Arghezi şi Voiculescu nu mai intră în discuţie, ei reprezentând practic perenii deţinători ai unui fel de monopol stilistic de neegalat în acest sector poetic, în sensul că raportul eului faţă de Divinitate nu degenerează în postulate profetice, matrice mistice închise erme...

Dezamăgirea nu-i o bilă pocnită
2008-02-01 12:56:00
Când eram copii, în vacanţele de vară, împreună cu Mimi, cu Răsvan, cu Piratu şi cu Doru, jucam ping-pong. Am mai spus eu, scosesem o uşă veche, suficient de sănătoasă şi de mare însă, pentru a ne suporta as-urile, şi o lăţisem pe câteva scaune. Apoi pocneam o biată minge cât era ziua de lungă. Mimi era fratele meu, Emanuel. Vreţi să-l rog să ne cânte? Nici el nu e o bilă pocnită… Când îl ascult, plâng. Este fratele meu… şi e departe acum… Ei, şi băteam noi mingea aia până cădea aiurea şi călcam pe ea. Se deforma săraca, de nu ne mai puteam juca. Vă daţi seama ce mare dezamăgire ne încerca! Ce “oftică”…! Priveam la masa aia ca o muscă închisă-ntr-un borcan, care te priveşte mâncând… Nu mai aveam cu ce să ne jucăm! Acum parcă se sparge o minge de ping-pong. Nu mai avem cu ce să ne jucăm. Dezamăgirea e mare… Dar de ce vorbesc eu de bilă… Alea sunt rostogoale pocnite...

Atâta seară
2008-02-01 04:24:00
Atâta seară-n gând s-a adunat Că şi cântarea-i roşie de-apus… Atâta deal în mine ai urcat, Şi-Ţi pregătisem şi o cruce sus, Că nu mai ştiu dacă sunt eu sau nu Cel ce se roagă şi Îţi spune Tu! Şi nu mai ştiu, înlănţuit de lut, Cum e apusul de la început.  Nu merit ochiul Tău răscolitor De viaţa mea ca de ceva iubit. Nu am în închinare atât dor, Nici în retine nu-i atât privit Cât să-nţeleg ce limpede aşterni Un alb pe-un crin, sau drumul sub un pas, Zăpadă hrănitoare peste ierni, Timpul în ani şi orele în ceas. Mereu orbit de zarea fără mal, Culeg din ierburi însemnări de melc. Şi mi le fac alean, marş triumfal, Ori o citire şi-un neînţeleg… E vântul meu atât de scurt când vreau O velă să înalţ şi să colind, Că fără Tine, -n loc în larg s-o iau, Mă adâncesc în valul clocotind…

Eu şontâc şi un pătrăţos cu glugă
2008-01-31 18:11:00
Chiar vrei să te ascunzi? Tragi gluga pe ochi şi te faci că nu te mai vedem? Sincer, mă amuză ideea… Poate că ţi se pare blogul un abuz asupra ta pe care tu însuţi îl faci, dar de tine nu vei scăpa. Pentru că Dumnezeu se foloseşte de tine ca să fii tu şi ca să fie El pe wordpress. Şi ca să fim noi… Am vorbit iarăşi cu gândul meu şi se făcea că nu-mi venea a crede. Cum spun bătrânii: ai văzut copil cuminte, babă frumoasă şi pătrăţos cu glugă? Uite ce spunea gândul ăla al meu…:

Care leu te mănâncă pe tine?
2008-01-31 05:42:00
Spuneam la un moment dat că ştiu pe cineva care “s-a despocăit” (de parcă tare se pocăise!) când a văzut scena martiriului creştinilor în arena romană, din filmul “Quo vadis”, turnat după cartea cu acelaşi nume a lui Henryk Sienkiewicz, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1905. Da, scena asta e de natură să trezească multe întrebări. Şi e numai una de film. Dar dacă ar fi ceva real şi posibil, mai mult, dacă ţi-ar deveni mod de viaţă? Ca seara dinaintea nopţii, sau, de ce nu, ca zorii unei noi zile? Privind-o, m-am întrebat înfrigurat cine suntem noi, cine sunt eu, cine sunt cei din public, cine sunt leii… Mă întreb care “leu” l-a mâncat pe profesorul de aici şi mă întreb care “leu” mă mănâncă pe mine? Ştiţi ce e frumos? Că ne putem alege leii! Eşti spectator? Străbaţi în pas de vulg şi “panem et circenses” o lume căsăpită de rumoarea urii şi mizeriei, ...
More About: Care

Felul lui de a trăi ca să moară
2008-01-30 16:53:00
Moartea a muşcat brutal şi cu totul absurd. Fetiţa mea plângea… “Eu am fost ultima pe care a ascultat-o, în ziua aia. Mi-a spus că merit 10 şi că mi-l va pune în catalog data viitoare… Era un om bun… Nu a mai apucat să treacă nimic în catalog. Nu înţeleg…” “Nici el”, i-am răspuns. “Cu toată logica lui”. Fusese până ieri profesorul ei de logică şi filozofie. Îl găsiseră într-un vagon de tren marfar părăsit pe o linie moartă, pe lângă gară… Se spânzurase fără nici o explicaţie. Îl regreta toată şcoala. Se pare că avusese neînţelegeri cu nevasta. Ce l-a determinat să facă asta? De ce a trăit omul ăsta? Eu înţeleg? Nu înţeleg nici eu. Aşa ceva nu poate fi înţeles. Se blochează undeva nişte rotiţe, scrâşneşte un angrenaj, nu mai alunecă mintea pe nimic, intri până la creieri în nisip şi nu mai mişti, de atâta absurd. Undeva, prinţul absurdului zâmbeşt...

A treia poezie despre un vis
2008-01-30 10:32:00
Aldinele alunecări Mai sunt în ger aldine lunecări, Când fără vină parcă-mi e durerea. Desprind îndepărtarea de pe zări Şi-i beau din toate stelele căderea. Poate voi şti aşa ce vină am, De ce i-e sete cerbului spre seară, De ce singurătatea îmi e ham, Ca plânsul într-o flacără de ceară. Nu-i nimeni, oare, să îţi poarte chip De trebuie să trec printr-o icoană Ca să ajung la mine şi să ţip Cum Regele ţipa dintr-o coroană? Să las în goană vremea înapoi Cum alţii-şi lasă poze în albume, Să număr anotimp din doi în doi Şi să ascund c-o literă, o lume…?

Îl văd pe Domnul
2008-01-30 05:17:00
Frâng stăncuţele pe-un câmp aripi vânturii, Gândurite stau priviri în cereşti copii, Legănată umblă-n tei ambră de visări, Parc-ar fi zenit când iei norul de pe zări. Se ascund în chihlimbar anotimpuri verzi, Au trecut în necuprins vorbe-n care crezi. Pascu-le şi le tot mân spre o rimă iar: Vorbele mi-au îngropat viaţa-n calendar. Şi de-atâta peisaj, ochiul meu e dus Tocma-n tinda unui deal şi priveşte-n sus: De acolo vin culcuş, aripi de iubiri, Clocotiri de echinocşi parcă-s regăsiri De-adevăr înveşmântat în vorbiri de nea, Prinsă-n cuie de argint pe fiinţa Sa… Şi nu tremur, ci-anotimp am în pălmi sclipind Când Îl văd pe Domnul meu lumile iubind.

Îndrăzniţi, El a biruit şi Wordpress-ul!
2008-01-29 10:32:00
Am văzut groaza care a cuprins la un moment dat pe mulţi bloggeri de pe wordpress, stupefacţia lor adesea de o tâmpă incapacitate în faţa unui fenomen pe care nu şi l-au putut explica… Ascensiunea “pocaitilor”. Am văzut pe unii luând-şi jucăriile şi plecând, pe alţii înjurând de mama focului şi vărsând venin, pe cei mai mulţi căutând să se adapteze situaţiei şi văzându-şi înainte de treabă. Cei mai paşnici (şi mai inteligenţi, zic eu) au schiţat un gest de salut. Am pus “interviul” de aici, apoi am simţit nevoia să extind încurajarea: chiar dacă e în virtual, wordpress-ul nu e tot lume…? Este o lume a comunicării de sine şi a interacţiunii unde, mai mult decât oriunde altundeva, cuvântul şi imaginea elocventă, sau muzica aceea care povesteşte caractere, ne arată pe dinăuntru, exhibând un dumnezeu al fiecăruia. Aceşti dumnezei se confruntă clipă de clipă, postare după postare. Dar… C...
More About: Wordpress

Îndrăzniţi!
2008-01-28 13:59:00
Uneori noaptea iau intreviuri. Mă trezesc odihnit (parţial) după două, trei ore de somn şi, până să adorm iar, toate gândurile şi sentimentele adunate cu o zi înainte stau aliniate, aşteptând să le trec în revistă. Şi le trec… Când găsesc ceva care să merite, iau interviu. Am un wave player mititel şi discret de l-aş putea înregistra şi pe Pătrăţosu cântând în baie, jucărie de care nu mă despart nici noaptea. Sau mai ales noaptea… Astă noapte am luat interviu unui gând care mă tot încuraja. Eu voiam să trec mai departe, la o poezie, ceva, dar gândul ăsta, nimic…! Nu se dădea dus! Dimineaţă am ascultat înregistrarea. Nu prea ştia teologie multă gândul ăsta, dar ştia iubire. Aşadar, presupunând că voi puneţi teologia, eu vin cu iubirea. Facem de-o masă (rotundă!) de dragoste. Ascultaţi:

Baia de sentimente
2008-01-28 07:26:00
Toţi preşedinţii îşi permit uneori câte o „baie de mulţime”. Toţi îşi asumă atunci riscul de a fi răniţi sau ucişi… Noi ne permitem uneori câte o „baie de sentimente”. Şi noi ne asumam riscuri… Concluzia: suntem preşedinţi!

Tabla înmulţirii cu cerul
2008-01-27 19:59:00
Tabla înmulţirii cu cerul În valea ăstei umbre, cu de la Tine ştire, veni-îmi cândva gândul a învăţa păşire. Ca frunza ce în sclipăt ţâşneşte, preş de-o vară, părinţi cu ochi aidom atunci m-asemănară. O biată ploaie scursă prin sita nimicirii, atât eram… O vrajbă în crâncenarea firii. Vreun merit, oare, -anume, sau rosturi? Nici vorbire! Descălecat de ere sau ţări, spre pomenire…? Şi o pornii cu faţa în râs şi-n plâns ascunsă, zadarnic înfoindu-mi ascunzătoarea frunză. Iar zborul, de-o cădere se-mpiedica mereu. Ce căutam în mine…? Nu mai ştiam nici eu! Abia când Tu de scrâşnet m-ai dezlipit, am plâns deplin şi-ntotdeauna şi-n Tine bob m-am strâns. De-atunci, sunt picurare din candela iubirii: m-ai învăţat cât face, cu cer, tabla-nmulţirii!

Altă poezie pentru un vis
2008-01-26 11:27:00
Ieşire din efemer Cu plâns ca neaua şi cu stele-n păr, În volta unei inimi stă o fată Şi nu se vede, că-i atâta dor, Şi nu îi este noapte niciodată. I s-au cumplit în jururi poezii Şi-o împădure parcă este toată, Adună umbră melci în cochilii, Adună dealuri iarba din odată… Mă-nchip troiene în acest tablou, Aş vrea să fiu o vârstă într-o seară, O înflorire de ferestre-n nou, De mut călugăr, într-o chilioară. Şi-o rugăciune să mă spună-n cer Purtând pe braţe fata ceea lină. E, Doamne, totu-n pajişti efemer: Florile-n miere, zumzetu-n albină…

Între fiii durerii fericiţi sunt cei blânzi
2008-01-25 19:28:00
Cu palma netezind ridul umbrei ce sunt, miracol de mir, mărturie de mire, încet Tu-mi desprinzi învelişul cel crunt şi blând îmi dai denumire. Pe vârfuri de munte rotunjeşti vii oglinzi în care Ţi se vede făptura: în munţii pământului, fericiţi sunt cei blânzi cu inima, cu mâinile, cu gura. De aer suspin parcă-i cerul în valea din care-ai pornit ducând crucea. Blândeţea aşa învăţatu-şi-a calea pe care-o străbate de-atuncea. Între fiii durerii, fericiţi sunt cei blânzi, cei ca mieii de jertfă pe-altare, cei ce vindecă lacrima în ochi şchiopătânzi, cei ca raza pe floare, Cei cu umbra-nfăşată în alb murmurat de-nserate chilii, când mănâncu-l pe om fiare triste, cei cu visul curat, căci ei vor moşteni pământul. Fericiţi sunt cei blânzi, zâmbet Domnul Şi-i pune în priviri, când alină-n fiii omului toate… Sau în aerul moale zumzet de rugăciune, fericire cu şoapte.

Întregime în fiece pic
2008-01-24 19:16:00
Întregime în fiece pic Sub mângâierea ştergarului Tău, picioarele mele străbat un drum lin, ca o poveste înainte de somn. Liturghia plecării, cu duhul suflându-i în vele, a inimii, spre cer, ca un pom. Doamne, e felul meu, acesta, de-a Te iubi: inima mea nu se mai poate sprijini de altcineva. Tu eşti singurul martor al biruinţei peste a fi a humei mele, făcută stea. Te iubesc şi iubirea aceasta toată sunt eu. De la cruce încoace nu mă mai împarte nimic la nimic. Sunt deplin, ca un cuvânt al lui Dumnezeu: întregime în fiece pic. De departe mă vezi, de aproape inima Ta mă ştie, poeţii îngeri mă scriu cu numele-Ţi, ca pe un psalm. Mâna Ta, spălându-mi picioarele, mă înscrie pe velinul smereniei, calm. Cum se desprind tectonice plăci şi cad rând pe rând de pe picioarele mele, cum se desprinde pământul! Rămâne pojghiţa de cer, palma Ta susurând, aerul blând, continentul umblării mele pe jos, pipăindu-l.   Şi nu mai pot merge ca înainte, ...