Jurnalul scrierii iubirii Jurnalul scrierii iubirii I'm a Romanian Christian writer, a poet of Christ. I have a little In English section of Christian poetry on my blog: http://ionatan.wordpress.com/tag/in-english/ Thank you and God bless you! Articles
Voi sunteţi lumina lumii
2008-01-23 19:04:00 Voi sunteţi lumina lumii Cetatea aşezată pe minte, ascunsă nu poate rămâne, în plină lumină crenelurile ei împărăţesc. Lumina din cer şi lumina din voi, într-o albă minune, acolo, în pisc, se unesc. Un sfeşnic imens, chiar dacă-i sfielnică încă pala flăcării ce-mprăştie razele blânde-mprejur - nimeni nu-l pune în obroc, să se frângă, în noaptea adâncă, în al lumilor înverşunat contur. Ar putea să cadă mulţi, avalanşă de conştiinţe orbite de întuneric, în nopţile fără făclii. Adevărurile, ar putea să fie şi ele ciuntite de colţii întunecaţi din stihii. Dar voi sunteţi lumina lumii, voi, cu faptele voastre bune, lumini care nu lasă umbre în colţurile cele ascunse. Voi, strălucind de dor şi de rugăciune, de priviri în lacrimi pătrunse. Nu lumina soarelui, sau a lunii, sau a vreunei stele, ci lumina lumii acesteia asaltată de întuneric sunteţi voi, cu făcliile inimii cele cu clipătul veşnic. Doamne, nimic nu poate ...
Şi vouă Eu purta-le-voi…
2008-01-22 19:42:00 Şi vouă Eu purta-le-voi amarele ocări! Ni se-nstrăină lumea din ce în ce şi ni se abat pe tâmple anii, căuşul lor de cuib e spart în multe locuri, cu clipele omise, vremelnicii grozave din carnea lor se-mbuib. Din fantasmagoriile plăcerii interzise se scurg leşii pe feţe, pe umeri, pe genunchi, în zori plutesc cadavrele privirilor ucise, câte un corb de mirişte pe câte un rărunchi. Şi nu se-nchină până le piele, ca şi cum s-ar dezbrăca de sine, vreunul dintre noi. Te părăsirăm, Doamne, şi ne-am văzut de drum scurmând alei de ură-n grămada de gunoi. Şi ne uităm făptura şi lumea se-nstrăină, şi punem să ne caute zadarnic jertfa Ta… Căci ne-am ascuns sub pături de lacomă slănină şi ura prea ne leagă-ntre noi, ca o curea. „Lăsaţi-Mă pe Mine!” e-un murmur prin secunde, o pajişte în lucruri, o linişte pe mări… „Din paşii mei pe ape croi-voi vouă bunde, şi vouă Eu purta-le-voi amarele ocări!”
În adâncimi de ambră
2008-01-21 19:30:00 În adâncimi de ambră Clintitu-s-a culoarea în adâncimi de ambră, petale vesperale în ea au fluturat. Când cuiul Îţi străpunse cu trosnet alba gambă, în inima luminii un munte s-a mişcat. Un vaier taie plopii în nordice fărâme de lacrimă stindardă plutindă în văleat, iar strigătul durerii, ca valul cel în spume, a inundat clopotniţi chiar şi la noi în sat. Nu ştim, prea bine zis-ai, ce facem, ce vorbim- o negură cuprins-a şi fapte şi cuvinte. Dar înţelesuri clare în ambre-oblăduim, iar cerul şi pământul nu-s mai ca înainte. Ne-nferecă în moale manta o zi făţişă, cu nouri de cădelniţi ce-ar vrea să Te ascundă. Doar inima, sărmana, doar ea porni, pieptişă spre clipa învierii din negura străfundă… Făcut-am pribegie din nemişcata-Ţi cruce, târând-o fiecare cum am crezut…Ne iartă! Întoarcem cu ruşine ce mai putem aduce: pe noi şi-ntunecata durerii noastre piatră. Căci nu putut-am, Doamne, mărturisi întregul mormânt a...
Şi de îmi tremură…
2008-01-20 16:16:00 Şi de îmi tremură în inefabil spusa Se sting în seri molatece, lungi vrejuri, fierbinţi cărări de verde în apus. Se zbat cuvinte încă în gâtlejuri să spună ce n-a fost vreodată spus. Mai ţin ostateci ochii mei poieni de lacrimă din dor desţelenită. Colindă parcă suflete de reni prin suflet de zăpadă vălurită. Te chem pe Nume dintre nostalgii cu omenească nostalgie mută: Tu ştii, oricare limbă aş vorbi, din Tine, ce ureche mă ascultă. Şi de îmi tremură în inefabil spusa ca viziunea într-un vechi profet, Tu-i curăţeşti cu dragoste ascunsa tăcere şi mi-o răsădeşti în piept. Din rădăcini, ca o uricare lină în craterul albastrului purtat de glasul Tău, penelul meu se-nclină în roşul viu al sângelui vărsat, în cenuşiul stâncii, când mormântul părea să-Ţi fie capătul puterii- cernitul fir de iarbă murmurându-l- sau în culoarea tainic-a-nvierii.
Poezie despre un vis
2008-01-19 20:19:00 Umblet divin Cutremur larg de cedri-i în cetăţi Şi ape frânte curg în poarta lor. Mă târguie arginturi dintre nopţi: Tu le spui zile, eu le spun culori. Aş mângâia privirea-ţi de pe vânt Cu mori albastre şi cu grâu topit… Dă-mi, Doamne, înc-o urmă pe pământ, O pasăre ascunsă-n ciripit, Un firicel de meterez sub nori Din care turnul inimii să bea, În împrejurul urmei să cobori, Să-i tai conturul Tu, cu talpa Ta. Şi adâncimea clipei să i-o-nscrii, În care viaţa zi de zi să plouă Din linişti harul unei poezii… Iar urma mea să fie iarăşi două.
A şasea zi de dus-întors
2008-01-19 12:00:00 Psalmul de sub perfuzor 4 A ţopăi împrejurul oglinzii, înaintea şi înapoia ei, conştient de ce-i adevărat sau fals, ori numai bun să mai trăieşti o zi, a ignora frontiere definitive de dragul nehotarelor şi a suferi lucid şi crunt si responsabil, aşteptând o răsplată… Mai mult ca oricand lucid, abia atunci când ţi se pare că-ţi pierzi minţile… Doamne, am crezut că mor de câte ori m-ai inversat cu altcineva… ori chiar cu mine, cel ce nu-s. Ce dramă, omul care-am fost…! Îl doare pe cel ce sunt ca o pecete. Mereu pecetluind şi mereu topindu-se. Ce-ai scris, Doamne, acolo, de-ai ascuns atât de adânc? Poarta sangelui şi-a apei nu a oprit lunecarea, doar poarta Duhului… Îţi aşez chipul sub sărut şi aştept, aşa cum pe mine mă întind sub perfuzie: o aşteptare salvatoare a propriei mele salvări. Un jalon de speranţă. Nu Te mira, eu chiar cred că voi întineri. Dacă nu, ochii vostri ar putea vedea altfel. Aşa cum...
A cincia zi de dus-întors
2008-01-18 12:19:00 Psalmul de sub perfuzor 3 Cum îşi pun bolnavii zâmbetul, ca un ştergător de parbriz, nenea ăla plângea ca un copil că vrea acasă… Eu ce să mai spun? Că nădejdile nu seamănă niciodată între ele, uneori seamănă cu deznădejdile, uneori zornăie ca o caserolă cu bisturie, bolnavii sunt cei mai înalţi oameni, înălţimea lor începe mult mai de jos decât la ceilalţi… Poţi să dactilografiezi o scrisoare de adio pe coastele lui, spunea, mai întâi însă unge-i podeaua cu seul iubirii, poate alunecă! Avea probleme cu simţul olfactiv: tot spunea că îi miroase a ultima pensie. Eu il aleg tot pe ăsta, că nu m-a fript, eu vreau să-L ştiu pe Dumnezeu că mă ştie, eu vreau o pleavă de ochi după un seceriş al privirii. Nu e greu să simţi că zbori, când de-abia atingi pământul. Doamne, cu Tine vorbesc… Fă un drum să semene cu un copac, iar zborul sau mersul, sau sentimentul ăsta al meu să fie un cuib. Dacă-Ţi spun că m-am ...
A patra zi de dus-întors
2008-01-17 14:17:00 Psalmul de sub perfuzor 2 Inima cu anafoarele ei, Doamne, parcă ar fi Dunărea la Cotul Pisicii, spune din golurile ei mai mult decât înţelepciunea de-o viaţă, nici nu vreau să mai numesc alunecarea asta de pitulici în plasa durerii, vreau să adorm aici ca albul pereţilor. Numai Tu nu te clatini când se întoarce cu susul în jos tot spitalul şi îi alunecă masca chirurgului de serviciu spre frunte. Parcă au pus mână de la mână culorile să cumpere un perete şi eu îl privesc fascinat, Doamne, uită-mă în tandreţe ca pe un peşte în mâl. De parcă nu ştii toate astea,de parcă nu e clar că mă rabzi cum rabdă-ndrăgostitul absenţa ei. Trec de prima uşă, trec şi de a doua, cineva a mâzgălit tot coridorul cu uşi dincolo de care nu e nimic. Sunt şi alte locuri bune de murit, dar niciunul nu e atât de nimerit ca învierea, îmi spun. Şi mă pregătesc să pun mâinile pe piept de parcă aş potrivi penele pe o pasăre. More About: Patra
A treia zi de dus-întors
2008-01-16 11:49:00 Psalmul de sub perfuzor Doamne, închide un pic radioul vecinului şi ascultă-mă: Acum câteva zile credeam că nu mai am mult de trăit. Vedeam veşnicia aproape şi mă bucuram. Acum mă bat gânduri ciudate, ca şi cum aş trăi… Nu prea mai ştiu ce să fac cu ele… Iartă-mă! Când ne loveşte în plin câte o minune de-a Ta, e bine să ne oprim, sau să mergem înainte? Eu vreau să rămân la picioarele Tale. Adică nici înainte, nici înapoi, ci în sus. Să ne oprim în sus. Doamne, când am încercat să măsor bucuria, aveam în mână un fulg cât o piruetă de înger. Sau o piruetă de înger cât un fulg. Sau ceva alb. Oricum, mă ţineam cu toate puterile, ca de catarg. Vântul în jur încă răcnea. Îţi mulţumesc că mă înveleşti în somn, ca pe fecioarele alea înţelepte. Îţi mulţumesc că mă vindeci oricum: de la Tine spre adâncul meu, sau de la Tine spre înaltul Tău. Dincolo de toate astea e Cuvântul. Mă rog cu El. Şi privesc la ...
A doua zi de dus-întors
2008-01-15 14:01:00 sau gedetarele lui Dumnezeu M-am aşezat cuminte sub perfuzie şi mi-am proptit ochii pe tavan, hotărât să aţipesc şi să uit. Am început a mă gândi la lucruri mai frumoase şi, cum cel mai frumos lucru din viaţa mea este Isus, am început să mă rog. Curând a intrat doctoriţa. O femeie nici tânără dar nici trecută, înaltă, blondă, cu ochii calzi, frumoşi, foarte vioi. De mai bine de 10 ani mă tratează pentru hepatita cu virus c de care sufăr. De data asta am sesizat un fel de strâmbătură, ca şi cum se ţinea să nu zâmbească, atunci când mi s-a adresat. “Analizele dumneavoastră sunt aproape normale” mi-a spus ea. “TGO a scăzut la 44 iar TGP la 67…” Parcă aşa mi-a spus… Eram atât de uimit, că abia puteam vorbi. “Doamne… Nu-mi amintesc să le fi avut vreodată aşa în 14 ani… Mulţumesc!” am exclamat. “Nu mie!” a replicat doctoriţa. “Ba şi dumneavoastră, că Du...
Aşa scriu eu…?
2008-01-15 08:20:00 Îmi scrie un prieten, privitor la poeziile mele: “ceea ce nu pricep de cele mai multe ori e ce vrei sa transmiţi - chiar dacă aş încerca să te critic, sunt convins că stai bine pe picioare şi nu te afectează, însă nu încerc să fac asta - vreau să înţeleg, şi mi se pare mult prea ascuns mesajul. Să fie oare scopul poeziei actuale şi în particular al poeziei tale doar frumuseţea combinării metaforelor, lăsând cititorul să construiască ceea ce i se pare mai la îndemână, creind astfel propria-i versiune? Am terminat de ceva timp şcoala şi nu am reuşit să înţeleg tendinţele noi ale poeziei, deoarece nu se studiau atunci,iar odată terminată şcoala, am luat ce mi-a plăcut. Mi se pare foarte normal ca limitele puse de autor să fie destul de perceptibile şi să nu las un nesfârşit câmp de interpretare, dimpotrivă, unul definit. Dacă vrei să îmi lămureşti anumite detalii, sunt bucuros să te aud. Mulţumesc şi fii binecuvântat&...
Prima zi de dus întors
2008-01-14 05:31:00 Azi trebuia să mă internez. Am ajuns la spital dimineaţă, înaintea doctoriţei. Până a venit ea, eram gata deprimat. “Nu mă încântă deloc să rămân aici”, i-am spus. “Dar trebuie să vă internaţi… Măcar internare “de zi”… Acum se poate.” Adică “fără scoatere din producţie?” am întrebat-o, amintindu-mi concentrările de după armată, dar şi treaba lăsată neterminată acasă. “Cam aşa…” Asta îmi convenea. Niciodată nu mi-a plăcut să stau în spital. Daca strictul necesar îl cerea, beam şi paharul acesta, dar nu era plăcut. Câng am plecat m-am gândit că Domnul Isus “S-a internat” în trupul omului muritor pentru o astfel de “internare de zi”, sau “fără scostere din producţie”… Şi când te gândeşti că producţia Sa e veşnicia…! More About: Prima
Cum e iubirea lui Dumnezeu?
2008-01-13 18:04:00 Cum e iubirea lui Dumnezeu şi ce oferă lumea? Cum e curăţia şi cum e păcatul? Unde ţi-ar plăcea mai mult?
Neprihănire între dureroase Golgote
2008-01-12 20:41:00 Flămând şi însetat în arşiţa vremii, cu amintiri, în suflet, de răcoare, când faptul serii tremură-n vecernii, neprihănirea Ta mă doare. Flămând şi însetat de curăţia stropirii cu sfinţite untdelemnuri mă plec în rugă: pune-Ţi Tu mantia pe albe lemnuri. Şi fă din ele crucea mea, s-o duc, neprihănire între dureroase Golgote, să urc spre Tine, Doamne, să tot urc, să ies din umanele grote. În largul albastrului pune-mă steag al unei îngereşti biruinţi. Trecător peste al neprihănirilor prag, du-mă Tu între sfinţi. Flămând şi însetat cum am fost până ieri, azi mă saturi cu trup şi cu sânge. Doamne, pâinea celei morţi şi-nvieri în mine o frânge. Ferice de flămânzi şi însetaţi după rouă, de cei ce sorb din cer neprihănire. Vor fi săturaţi la izvorul ce-şi plouă susurul blând şi subţire.
Priveşte şi-n această rugăciune!
2008-01-11 18:07:00 Clintind în jur a lujerilor moale, adâncă sevă, Doamne, palma Ta încet mă cată printre osuare şi sigur sunt că Tu mă vei afla. Nu-i închisoare frunza peste verde, nici apa nu-i stăpână peste curgeri: privirea cea din ochii-Ţi nu se pierde -n neant ca mute, ale noastre plângeri. Doar le culegi şi le măsori silinţa şi adevărul omenesc al lor să ştii cât dăltuit-a suferinţa în ele aripi, şi cu ce topor… Câtă credinţă a mişcat lumina ce ni se cuvenea, pe ochii altor. Sau cum ne-am împărţit pe ape pâinea, gest curgător de luminos covor. Şi cum, în rugăciune, desenat-am străine chipuri vii, din preajmă luate, cum, îngerii, deasupra lor chemat-am şi le-am făcut ofrande legănate. De-atâta înserare-i plină lumea ca vasul cel cu mir de-ngropăciune… Te rog, prin mine fă-Ţi un pic minunea: priveşte şi-n această rugăciune!
Orbi, orbi, orbi!
2008-01-10 19:22:00 Poţi spune că n-ai auzit? Că n-ai văzut? Că Duhul, pe la tine n-a trecut? Că n-ai observat degetul ferm cu urmele de lacrimi şi lemn? Că nu erai acasă, erai adânc în tine, contemplând deziluzii şi vaste ruine? Poţi spune orice, poţi lua de oriunde frunza care pe Adam îl ascunde. Nu crezi că te dă de gol fuga ta în dosul verdelui din a frunzei manta? Ce faci cu gândurile cele mereu străvezii? Le astupi în viţele de la vii? Un om umbla, un om alerga tot mai adânc din ochiul său drept în ochiul său stâng. Nu reuşea să-i cureţe de noroi: erau orbi, orbi, orbi - amândoi!
Mai-iubirea
2008-01-09 17:51:00 Într-o iubire, oricare ar fi ea, nu există decât două posibilităţi: împlinire şi reciprocitate, respectiv prezenţa comunicării, şi neîmplinire, respingere, absenţa comunicării. Mai există însă iubirile imposibile. Aici există comunicare, uneori deosebită, dar împlinirea nu poate avea loc. Cred că fiecare dintre noi am avut parte, măcar o dată în viaţă, de un astfel de sentiment. În aceste situaţii, e de înţeles că rămâne comunicarea ca singura cale de apropiere şi ca ultim mod de împlinire a sentimentelor… Am comparat la un moment dat imaginea cunoaşterii unui bărbat despre o fată (sau invers) în condiţiile unei corespondenţe pe internet, cu imaginea pe care şi-o fac îndrăgostiţii de Hristos, despre El: noi nu-L putem cunoaşte concret, dar putem comunica. El este Cuvântul, comunicarea totală, definitivă şi desăvârşită. Apoi am dat de un programel care… calcula compatibilitatea dintre două persoane pe baza bioritm...
Nesfârşire de rouă pe orhidee
2008-01-08 20:00:00 Tumult primejdios încarcă ziua în lungi secunde reci ca nişte suliţi. Război sângeros se macină-n piua orei, pe uliţi. Prinşi între roţile catapultării în miezul încăierărilor lumii, câţi oare-ar vrea să se-ntoarcă uitării din pântecul mumii? Fericiţi, doar acei cu albe stindarde, cu zâmbet şi porumbei în priviri, făcătorii de pace, dătătorii de dar de îndrăgostiri. O strigare de flamuri de cerească oştire, o şoptire de câmp, când îl sameni: ferice de cei cu bună-nvoire, bună ziua, măi oameni! Cum pacea, ca un deal, pe fiecare, fâneaţă fiecăruia îl dăruie, ţine domnul pe cele de păci făcătoare… Restul, se năruie! Şi în alintul de mijire nouă, ca o schimbare la faţă, de alizee, va veni pacea Sa nesfârşire de rouă pe orhidee.
Ferice de cei prigoniţi
2008-01-07 19:57:00 Nu doare, oare, multa voastră ură? Nu plânge-n inimă-a iubirii pripă, când o împart cu peste de măsură, pe voi, risipă? Blestemat acela care se încrede în om când sădeşte o vie, o floare, când înfige în glie rădăcină de pom de salvare! Numai Domnul le poate a face să crească, numai El le dă ştire. Tu, frate, de vii să le rupi, e doar omenească grea prigonire. De prigoniţi, ferice, când neprihănire le e socotită credinţa de a pune sămânţă-mprejur, de iubire, de a-şi cerne fiinţa, chiar dacă doare ura voastră, stihia ce o dezlănţuiţi în jurul lor, a prigoniţilor va fi împărăţia Cerurilor! Vă iert, în aste rânduri, şi mereu iubire-n pripă sau răbdare-ndelungă, nu de la mine, de la Dumnezeu, vă va fi lângă!
O lume de interioare
2008-01-06 18:26:00 Interioare, cu fiecare în câte-un colţ, o lume de interioare. Singurătăţi zăvorâte, îndărături de porţi stingheritoare. Interioare, forme difuze încremenite de inimi seci. O lume goală ce nu Te simte când tandru treci. Molii muşcând ca-ntr-o frică trecutul de curând dezbrăcat de pe trup, cum împrăştii în dodii salutul îndoliat. Colb singuratic în colţ, veghind seara ce vine, te-ntrebi, când vezi vântul sălbatic vuind, ce e cu tine? De ce trece somnul prin părul tău, somn fără vise, şi-ţi tremuri secundele între bine şi rău: străine abscise…? Doamne, arată-ne Trupul cel Unul care Te doare, când în noi fiecare-şi ascunde albumul cu interioare!
Fericiţi cei cu duhul mai mic decât ei
2008-01-05 12:34:00 Se pleacă în rugă stindardele ierbii, prin oşti de mătăsuri trece Duhul, foşnit, îşi tremură lacrimile ochii, imberbii, în verdele cel fericit. Tu martor Ţi-ai luat pentru gânduri un munte şi cerul senin pentru-a Ta predicare… În văioage cresc spini ce visează o frunte ca o eliberare. Fericiţi cei cu duhul mai mic decât ei, cei cu umbră puţină adunată sub soare, cei ce trec miresmaţi de-nflorire de tei, deşi lumea întreagă îi doare. Fericită mirarea ca o haină de rege pe smerirea-ncântării-mbrăcată… Fericiţi cei ce moartea nu vor înţelege- veşnicia ei- niciodată! Fericit gândul martor cel nemincinos despre câtă în lume îngerească zburare, peste clipele scurse inutil şi prejos scări de cerească urcare. Fericit cel mărunt sub lumina înaltă, cel silabă-n a lui Dumnezeu poezie: El o rimă-i va pune, cu rostire invoaltă, în a cerului împărăţie.
Fericiţi cei ce plâng
2008-01-04 10:08:00 Duc ecouri din munte stânci pe aripa lor temelii să le-aşeze-n case de împăraţi. Fericiţi cei ce plâng în cotloane de dor: ei vor fi mângâiaţi. Se cuprinde-nserarea într-un bob de nisip, dune lungi într-o viaţă se strâng. Fericirea nu-i doar râsul veşted pe chip: fericiţi cei ce plâng. A venit răsărit, a venit şi s-a dus, ziua poartă spre noapte popoare… Decât orice dureri care-s azi, mâine nu-s, mângâierea-i mai mare. Mângâierea e ruga de la căpătâi când îţi lepezi gândirea pe-o piatră… De visările lumii, ostenite, haihui, mângâierea te iartă. Doamne, încă, pe munte, pui ecou nesfârşit fericirii ce-n tine s-a strâns… Mângâierea pe care Tu o ai dăruit e-nvierea din plâns. Pe cărări tăinuite între inima Ta şi a mea, paşi îşi poartă fiorul: va veni, ca în nopţi, după neguri o stea- este Mângâietorul!
Ferice de cei milostivi
2008-01-03 10:56:00 Ca gingăşia gâzei când înconjoar-o floare, uşurel atingând-o cu briza elitrei, e mila ce lasă adânc de-nchinare şi lacrimi, clipitei. Ferice de cei milostivi pretutindeni, în drag şi în ură, cu uşile inimilor deschise-n armindeni fărâmitură de plâns închegat pe cel gol şi lipsit, ca un strai călduros, plâns milostiv, plâns fericit, plâns unduios. Ca un râu care-şi umple de sălcii malul şi-adânc le adapă, chiar dacă ele cu ramuri valul i-l tot înţeapă. Ferice de cei milostivi căci vor fi podidiţi într-o grea bucurie: mila lor ca un înger peste ei va veni tovărăşie înaintea oricărei făpturi de făptură umilă la Scaunul lui Dumnezeu înfăţişată. Vor avea cumpănita parte de milă adjudecată.
Porţi de cleştar
2008-01-02 09:36:00 Porţi de cleştar gândului dat-ai cuvânt, haine regeşti înfăşoară grumazul tăcerii de când, Dumnezeule, m-ai luat din pământ şi m-ai pus om în mijlocul verii. De adânc s-a umplut până sus valul cel ce din humă clădit-ai şi suflu… Se uitau raze sfinte la el, cât de viu îl făceai şi de suplu. Chipuri din vis, vis de dincolo de orice, le-ai săpat cu uşure vibrare în moalele încă pământ care se desfăcea gângurind, ca o floare. M-ai făcut din bucurie şi din iubire, m-ai modelat, ca pe un candid răsfăţ, gândurile mi le-ai dăruit- sfinte safire fierbinţi, în care cuvânt să agăţ ca o montură strălucitoare pentru o piatră de preţ, neasemuită asemănare cu inima Ta fără uitare şi fără pată… De ce, Dumnezeule, acum gândul mă doare? Ce i-am făcut şi cum am putut să-i întorc faţa strălucitoare în altă parte? Iartă-mă, Doamne, mai dă-mi timp, mai dă-mi loc să-mi pot căuta aproapele, în atâta departe!
Dumnezeu i-a dat ce ceruse
2008-01-01 11:45:00 Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încît să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse. (1 Cronici 4:10) Nu îmi plac situaţiile neclare, provizoratele, aşteptările fără o finalitate limpede şi nesiguranţa. Am ajuns la cincizeci de ani, am o îndelungată experienţă a compromisurilor în numele unor principii, dar gata! Nu îmi mai pot permite să mă joc. Cu atât mai mult cu cât, oricât aş fi eu de optimist şi de “cu bateriile pline”, boala îmi propune zi de zi să vad mai lângă lungul nasului şi mai către scurtul vieţii… De la o vreme mi se propune o astfel de situaţie. Când spun “mi se propune” mă gândesc la situaţie, nu la vreo persoană anume. Fiindcă măcar atâta lucru am observat şi eu, că situaţiile sunt altceva decât persoanele. Situaţi...
Calendarul lui Dumnezeu
2007-12-31 21:21:00 Iată începutul unui nou an. Anul de graţie 2008. Să ne urăm binevoitori toate cele bune şi La mulţi ani!, apoi să uităm de el, trăindu-l. E suficient să punem un calendar pe perete sau pe birou ca să ştim ce zi e şi cum stăm cu planificările, când ne programăm cutare sau cutare activitate, sau concediul de odihnă… Dar la calendarul lui Dumnezeu ne-am gândit? Dacă nu, e timpul să-l întrebăm pe Evanghelistul Matei, care ne relatează ce ne spune Domnul Isus despre calendarul acesta. Niciodată, vremurile descrise ca “vremea lui Noe” n-au fost mai aprig manifeste, mai aprins colorate, ca acum. Lumea se desfată din plin în mizeria sfidării voii divine, aproape toţi oamenii, de la cele mei fragede vârste până la senectute, caută distracţii şi împliniri ale unui sine prin definiţie corupt, egoist şi rău. Sentimentalismul impus ca normă a înlocuit trăirile responsabile. Când ajutăm, o facem ca să ne simţim noi bine, nu ...
Vreo două cadouri (2)
2007-12-27 17:40:00 Dogoare de păpădie Ştiu pe cineva foarte cuminte. Şi pe deasupra, m-a şi inspirat, la un moment dat. M-a inspirat şi am rămas aşa, o bucată de vreme. Se cunoaşte după poezia pe care i-am scris-o. Cu siguranţă că-şi merită cadoul! Geraldinei Ca lumina în sărut, ca o febră vie O dogoare a trecut printr-o păpădie, Un albastru s-a-nchinat drept la tine-n casă, Parcă soarele-a-mbrăcat rochie de mireasă. Nu am amintiri, nu am flori la butonieră, În secunda când visam a căzut o eră. De departe semne faci cu o luncă verde, Îţi răspunde roşu-n maci şi apoi se pierde. Călătoare-nsingurări au clădit cochilii Şi ca o durere-n cer îndoiala milei… Doamne, câte răsfirări de înveşmântare Înălţimea are-n zări şi adâncu-n mare? Şi din câte dogoriri ai clădit culoarea Ce şi-o pune pe obraz când visează, floarea? Rugăciunii îi întorc om de primăvară, Păpădiile când râd galben peste ţară…
Vreo două cadouri
2007-12-26 17:36:00 E luna cadourilor, nu? Înainte să se termine vreau să fac şi eu vreo două cadouri. Primii sunteţi voi, cei care mă vizitaţi. Celălalt, de data asta e Eliza. Eliza e nepoţica mea, fata fratelui meu. Pe primul dintre albumele ei, apărut acum câţiva ani, era o frumoasă piesă compusă şi cântată de ea pe versurile acestei poezii pe care am mai pus-o aici. Vreau să-i fac surpriza asta: am aranjat piesa într-un filmuleţ… Sper să-i placă. Şi vouă… Aceste sunt locurile unde vin îngerii Acestea sunt locurile unde vin oamenii, iar oamenii sunt locurile unde vin îngerii. Nu toţi oamenii, numai cei cu lacrima închinată şi cu zâmbetul îngenuncheat. Sub viţă şi sub smochin, în pacea umbrei, cu lacrima închinată şi cu zâmbetul îngenuncheat. Iată, vin zile când soma culorii va birui neculoarea lipsei de îngeri, nevrednicia. Şi anume, locurile fără de păşune şi tei înfloriţi în clipocitul ploii de vară. Şi anume, urmele somnulu...
Darul păstorului
2007-12-25 07:53:00 Continuare de aici Ceva se întâmpla cu Galaal. Murmurase tot timpul drumului, aproape fără să se uite pe unde calcă. Avea o cu totul altă privire. Acum, însă, nu mai era timp..Erau înaintea intrării staulului. Timiditatea pusese stăpânire pe ei. Cine să intre cel dintâi? Când trecuseră prin faţa casei negustorului care-l amărâse atât de mult pe Galaal, acesta doar murmurase ceva mai tare: „pace pe pământ…” Se invitau din ochi. Ar fi trebuit să intre întâi Simeon, era cel mai vârstnic. Dar intră Şezer. Apoi Galaal şi ceilalţi. Nu, nu era nimic tainic sau cutremurător. Un copilaş, aşa cum le spusese îngerul. Culcat în iesle, pe paie, cu vitele primprejur. Alături, mama şi tatăl. „Ştim de la îngeri…” spuse, răguşit uşor, Simeon. „Vrem doar să vedem…” Înconjurară ieslea, mişcându-se încet, ca în templu. Copilaşul gângurea. Abur uşor din nările vitelor încălzea aerul. „Am adus mielul.” rosti Sim...
Darul păstorului
More articles from this author:2007-12-24 06:34:00 Continuare de aici O lumină difuză crescuse între oameni şi boltă inundând totul, de la firul de iarbă la pasărea de noapte care se mai vedea zgribulită în vârful unui smochin încremenit. Undeva, în mijlocul acestei lumini, un punct orbitor exploda în irizări calde, sidefii. Se mărea mereu, de parcă se apropia. Un susur însoţea năstruşnicia. Venea de peste tot. Uimirea se împletea cu spaima. „Doamne, Dumnezeule!” şopti Simeon, căzând cu faţa la pământ. Galaal era la locul lui, pe o piatră, aproape desfigurat. Ceilalţi doi erau acum în picioare, alături de copilul care se ridicase pe genunchi. Feţele lor erau albe ca laptele, de asemenea iarba şi hainele… Înţepeniseră şi tremurau ca de un vânt puternic din lăuntru. Apoi se ivi un chip. Era al unui tânăr necunoscut, care plutea. Miezul orbitor al luminii aceleia ciudate făcuse loc minunatei arătări. Susurul tainic de până acum se adună în cuvinte şi tari şi molcome, totodat... 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 |
 |
|
 |
