Jurnalul scrierii iubirii

RSS Feed Homepage

Articles: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7

Pauza de blog
2008-05-15 12:26:00
Gata… Pauză de blog. Mă pregătesc de ducă. ÃŽncep să fiu… pe ducă. Plec la Felix pentru vreo trei săptămâni ÅŸi nu vreau să nu ÅŸtiÅ£i. Deci nu postări noi, nu răspunsuri la comentarii… Voi ajunge acolo (în Oradea) pe 19 mai seara. ÃŽntâi voi trece pe la Alba Iulia să spun poezii, duminică pe 18 voi fi acolo, într-o biserică baptistă. Vă las cu bine, dragii mei, ne vom revedea după 6 iunie cu noutăţi, sper. La revedere!
More About: Blog

Gând de trist
2008-05-13 17:24:00
Cum îşi cuprinde ceru-nvelitoarea Dorind de păsări ÅŸi de aÅŸtri lucii? Mai sus de el, cum se ascunde marea Ca fără forma trupului nălucii…? Nu spun nimic ÅŸi spusa toată-i gata, Nu ÅŸtiu nimic ÅŸi neÅŸtiut rămân. Străpunge-n sine aerul săgeata Cu zgomot moale ca un pom bătrân. Se lasă tristă seara pe solstiÅ£ii, Trec oi la pas pe veÅŸtede alei… S-a-mpotmolit în frig nervura viÅ£ei Åži s-a ascuns în mine umbra ei. AÅŸa că tremur ca o-ncheietură De ploaie scursă pe ferestre ÅŸui. Mai e, din drum, o biată muÅŸcătură, Dar umblet nu mai am ÅŸi umbră nu-i. Doar ceru-l văd mereu apropiere, Mereu venire ÅŸi mereu rămas… Măsor cuvântul cu o grea tăcere Åži alergarea toată cu-un popas.

Final de baladă 2
2008-05-12 17:44:00
Curgi râule în drum de ierbi, De paşii omului întrebi, De omul plutitor ce-l duci Purtat pe valurile-adânci. Curgi râule fără popas Pe omul care-a mai rămas Din amintirea lui de el Un mai nimic, un mai niţel. Curgi râule, nu te opri Căci omul plutitor o fi De nu îl va înţepeni O inimă din temelii. O inimă de la iubire Ce-l întreba întrebuire, Că n-avea omul mântuire Dintru a lui acea plutire Pe-un râu de ierbi, pe-un râu în jos, În verdele fără folos Era, dar nu mai este frâu, Că s-a făcut spre ceruri râu.
More About: Final

Bucuria cu multe petale
2008-05-11 15:24:00
Mi-a dat Dumnezeu o bucurie cu multe petale… Le rup una câte una ÅŸi murmur mereu: “Mă iubeÅŸte… Mă iubeÅŸte…”! Aseară, cineva drag L-a primit pe Domnul Isus… Astăzi dimineaţă, la ora 7, m-a sunat un prieten ÅŸi mi-a spus: “Felicitări! Ai fost primit în Uniunea Scriitorilor!”… Poate fi vreo legătură între cele două primiri, alta decât înflorirea bucuriei de la Dumnezeu?! Doamne, cât de multe petale poate avea o floare ca asta?!  

Omul ruginiu
2008-05-10 06:04:00
Alunecă-n toamnă un om ruginiu, De parcă-i o frunză de brusture. Stropi mari de-ntuneric de el se aţiu Şi-ncepe tăcerea să-l usture.   Duce cu sine un palat de amar Şi un iaz de-ntristare pe margine. Sare adesea din habar în habar A lui străvezită imagine.   Tac de acolo şi de nicăieri Rare-ale lui dumiririle… Doamne, cu ce nestemate puteri Tu poţi să îl lege iubirile?   Îl ridici şi îl pui într-o naştere iar, Un copil e acuma, un gângure… De un Duh de la Tine l-ai făcut sanctuar De o mare căinţă el plângure…   Şi iese din toamnă un om  ruginiu Şi nici el nu mai ştie că iese. Ca şi cum îl urmează, de el se aţiu Fericite miresme mirese.
More About: Omul

Vorba mea cu tăcerile ei
2008-05-09 08:27:00
Dintr-un colţ de surâs îmi răsari uneori, Alteori, dintr-o brumă de plâns. S-a desprins ceru-ntreg din albastre culori Şi la mine în suflet s-a strâns.   Pot acum să înalţ un stidard de-nchinări, Pot, un deal de slăvire să-l sui, Sau un turn de iubire pe-orizontul din zări, Viaţa mea e crenel de al lui.   Pot să vină-ncercări cum e auru-n foc, Eu voi fi mai curat, mai lucind… Nu se-ating apele din oglindă deloc De un chip ce se-admiră zâmbind.   Am rostit şi scântei a iscat pe câmpii Vorba mea răsunată de tei. S-a întors către El şi-i acum poezii, Voba mea cu tăcerile ei…  

Străluciri
2008-05-08 07:20:00
Atâta lumină nu pot s-o desprind Din niciun senin sau norat anotimp. Sar galaxii din răstimp în răstimp, Stele cu raze înspre noi se întind,   Veseli genuni după colţ hohotesc, Vânt de coral este zumzetul lor, Vin căi lactee şi se-nlănţuie-n cor, Ochii, de-atâtea, îmbătrânesc.   Doamne, ce-i omul în acest fel de fel Şi de ce universul la picioare i-ai pus? Şi de ce datu-i-ai pe Cuvântul Isus, De-l înţelege şi îl ia cum vrea el…?   Mă închin ca un trunchi îndoit de la vânt, Ca un susur de râu când îl beau… Să rămân o cenuşă ce lumina o vreau, Asta-i a străluci pe pământ!

Altă reverie
2008-05-07 06:52:00
Pe lunci de aur râuri clocotesc, E-n lume seară - marÅŸul triumfal Al suplelor culori… Se-nveselesc Senine vii ascunse-ntr-un pocal.   E-atâta frumuseÅ£e în chindii, Că-n ÅŸfichiuiri de slavă Te zăresc. Åži mă întreb: cum fi-va când Tu vii? Cum este pasul cel dumnezeiesc?   Adorm visând petale ÅŸi nu ÅŸtiu Ce flori purtat-au astfel de lumini. Se face în privirea mea târziu Åži-alunec paÅŸnic înspre heruvimi.   Când omul trist îşi caută plutiri Pe marea zilei, barca de visări… Åži când, din valea lui cu trandafiri Nu e parfum ÅŸi nu mai sunt culori.

Nu pot…
2008-05-06 11:50:00
Nu pot numi cuprinsul în care cugeÅ£i Tu, Sau cum în el Numirea de Tine e mereu Un gând de totdeauna ce-n necuprins căzu: “Eu sunt cel care este… Sunt singur Dumnezeu.”   Nu pot numi Numirea de Sine ce-a umplut Ceva ce noi numim visând, iubire, Ceva ce noi pricepem c-a fost fără-nceput, Dar ce e începutul, nu ni s-a dat a ÅŸtire…   Nu pot să-nlănÅ£ui moartea de care voi muri Cum nu pot înverzirea din pom s-o dau afară. Åžtiu doar că din culoare în mine-o izbucni O nouă ÅŸi măreaţă ÅŸi sfântă primăvară.   AÅŸa că pot Numire din El să fiu… Atâta! E deajunsul vieÅ£ii când o trăiesc cereÅŸte. Nu vreau să ÅŸtiu iubirea ce e, neabătuta, Åžtiu doar că e ca zarea: din ce-o străbat, tot creÅŸte. 

Părinte, priveşte!
2008-05-05 06:39:00
    Părinte, priveÅŸte ÅŸi în lacrima mea Să vezi câtă dragoste-ncape… Mai poate numi, mai poate ploua, Mai poate pe alÅ£ii s-adape?   PriveÅŸte albastrul adâncului ei Pe care îl torn întregime Pe scurta-nÅŸirare a anilor mei Să-i fac rotunjime…   Åži adu smerirea iubirii ce-n om Deschide zăgazu-nvierii. Să fiu ca o ramură când Tu eÅŸti un pom ÃŽn creÅŸtetul verii.   Oricât ar durea, mă scufundă-n văpăi, Curăţit să-nÅ£eleg suferinÅ£a. ÃŽntre-atâtea poveÅ£e ÅŸi drumeaguri ÅŸi căi, Singura ce-mi zidit-a credinÅ£a.

Scrisoarea de dragoste a Tatălui
2008-05-04 15:43:00
Strigătul inimii unui tată de la Genesa până la Apocalipsa Cuvintele pe care le vei asculta sunt adevărate, ele îţi vor schimba viaÅ£a dacă le vei lăsa să facă asta. Fiindcă ele vin chiar din inima lui Dumnezeu. El te iubeÅŸte ÅŸi El este tatăl pe care tu l-ai căutat toată viaÅ£a ta. Aceasta este scrisoarea Lui de dragoste către tine. “Copilul Meu, poate că tu nu Mă cunoÅŸti, dar Eu ÅŸtiu totul despre tine. Åžtiu când te aÅŸezi ÅŸi când te ridici, îţi cunosc toate căile, chiar ÅŸi firele din cap îţi sunt numărate. Fiindcă ai fost creat după chipul ÅŸi asemănarea Mea. ÃŽn Mine trăieÅŸti, te miÅŸti ÅŸi îţi ai fiinÅ£a… Pentru că eÅŸti creaÅ£ia Mea ÅŸi eÅŸti din neamul Meu. Te-am cunoscut chiar ÅŸi înainte să fi fost zămislit, te-am ales când am plănuit creaÅ£ia. Nu ai fost o greÅŸeală. Fiindcă toate zilele tale sunt scrise în cartea Mea. Eu hotăresc momentul exact al naÅŸterii tale ÅŸi unde o să locuieÅŸti. EÅŸti o făptură minun...

Nu mă lăsa
2008-05-03 08:19:00
Nu mă lăsa cu dorul înjunghiat pe drum, Nu mă strivi în vina unde-am prelins durere… ÃŽntreabă-mă de mine, răspunde-mă acum, Åži creÅŸte-mă în Tine, s-ajung la înviere.   Oricât aÅŸ fi de faur, mă făureÅŸte Tu, Mă faptă din cuvintele-mi ce Å¢i s-au închinat. Ridică-mă-n genunchii ce-n lumea asta nu Cunosc decât poziÅ£ia acelui preaplecat.   Åži-ntr-o cântare-anume, atunci când vei veni, AÅŸează-mă, Isuse, ÅŸi lin mă acordează, Să sune veÅŸnicia cum sună, de copii, O pajiÅŸte cu soare, când mama îi veghează.   Åži-n plecăciune zisa mi-o nărui ÅŸi Te rog Dezmiardă Tu albastrul poemului ce-l scriu Nu mă lăsa în lume un ciripit olog, Ci zbaterea luminii în lutul cânepiu.

Când mă cheamă Tata
2008-05-02 07:56:00
Nu ÅŸterge de pe ochii mei lumina Ce-ai presărat pe fiecare vis Când florile ÅŸi soarele-ai descris. Nu-mi rupe dintre dealuri rădăcina…   O vorbă doar mai stă să o rostesc, O casă încă este casa mea, ÃŽn înveliÅŸul ăsta care vrea Să se deschidă ÅŸi să-l părăsesc.   Åži am în mine dor de amândoi. Copil ce sunt, aÅŸ vrea copilării, Să pot zburda în voie pe câmpii. Dar când mă cheamă Tata , plec ‘napoi!   Åži voi lăsa copiilor ăst joc De-a cinevaua-n lumea fără chip. ÃŽn care n-apucai să mă-nfirip Că n-a mai fost ÅŸi n-o să fie loc.

Spuneai Cuvânt
2008-05-01 07:39:00
  Spuneai Cuvânt ÅŸi ÃŽl erai deplin Åži Adevărul vă împrejmuia. ÃŽn glasul Tău tăcerile se-aÅ£in Ca ciutura spre-adâncul de ciÅŸmea. Spuneai Cuvânt ÅŸi denumeai cu El FiinÅ£a Ta de flacără ÅŸi dor, Erai Cel Savaot-Emanuel Prin care toate au în ele spor. Spuneai Cuvânt ÅŸi-nÅ£elegeai atât Cât era Tu rostindu-Te-n măriri, ÃŽn întruparea chipului de lut, ÃŽn veÅŸnicia marii răsfoiri… Spuneai Cuvânt de Tine ÅŸi trăia. Åži tot ce nu erai era pieire. Åži împlinit Cuvântul Te spunea, Iar toate astea se chemau Iubire.

ÃŽnviere ÅŸi-alin
2008-04-30 08:54:00
Mă străjuie arborii Duhului Tău, De-atâta pădure, mă-nchin… Sunt din rădăcină de bine ÅŸi rău Suită în fruntea Ta spin. Åži lacrima nu mi-e destulă să Å£es O rază măcar, să o pun Diademă fiinÅ£ei pe care-ai ales Din mute meleaguri s-adun. ÃŽnvăţ nemurirea privind cum mureai, Să fiu mă deprind, când nu sunt… ÃŽn falduri de aur drapat îs ÅŸi mai Ca oricând depărtat de pământ. ÃŽncet ca o boare cuvânt mi s-a dat Prin oameni cu răni să colind PoveÅŸti de iubire ÅŸi de vindecat Åži lămpi de zâmbire s-aprind.   Mă străjuie arborii Duhului Tău, De-atâta pădure, mă-nchin… Sunt din rădăcină de bine ÅŸi rău. Mă fă de-nviere ÅŸi-alin.

Te laud, Părinte
2008-04-29 10:16:00
Te laud, Părinte, nu am a lăuda În lumea aceasta oricum, altceva… Florile-n câmpuri, sau peştii în apă, Visele-n oameni cad şi se-ngroapă.   Zorii cei galeşi, o seară-i mănâncă, Noaptea sub stele e mereu mai adâncă. Flamuri de oşti înşirate vâlvoi Nu despre glorie-mi spun, ci război.   Căci spaima luminii rămân ochii cei orbi, Cum negrul răsuce croncănitul în corbi. Şi ploaia când vine, în loc să le spele, Mai rău le înfige, păcatele mele.   Numai plânsul adânc de un greu cimitir Răsfirat în adâncuri ca ecou de clavir, Duhul Tău când îl cântă cu tremolul Lui nou, Numai plânsul mă ia din umanul cavou.   Numai fuga de-amara fulgerare de lut Murdărită de ziua care-n noapte-a-nceput, Numai palma străpunsă de o umbră din cui, Sau coroana de spini pusă pe fruntea Lui,   Doar atâta, Părinte, eu mă pot lăuda… Doar o goană de vânt şi nimic altceva. Ce mai pot e o rugă, o plecare din tot, Şi-un soldat de lăudare spre al ce...

De au tăcut
2008-04-28 06:21:00
    De au tăcut din grâu câmpii Din unduiri ca din durere, E semn că paşii Ţi-i aţii Cărării către înviere.   Şi-un car de foc ridică zori De pe alunga lumii faţă, De parcă-n fragedele-i flori Nu verde e, ci dimineaţă.   De-atunci mă-nchin şi cânt şi vin Şi până la pământ, de-atunci… Ca o poruncă-n heruvim, Ca vulturul de peste stânci.   Olivele alunecări De grâuri secerate-n toi, În pălmi Ţi-au împletit comori Şi-n mine au legat altoi.   Şi-i cald în om ca-n încăperi În care intri pentru cină. Aduci cu Tine învieri Şi-n caldul meu a Ta lumină…

Gând de Paşti
2008-04-27 05:18:00
    ÃŽÅŸi plâng în zori felinele privirii Un orizont pierdut în neguri ÅŸi ÃŽn mâzga-ndoliat-a neiubirii… Mai poate oare văzul lor a fi? ÃŽn primăveri cu nume de durere Cresc flori de sânge pe romanul bici. Un gând încrunt s-a istovit a vrere ÃŽn vinerea ce nu e de pe-aici. Un timp moÅŸneag de-atâta ură strânsă S-a năpustit din hăurile lui Să rupă cea iubire nepătrunsă Din palmele ÅŸi coasta Domnului. Când mângâierea stă în palma vie, Iar dragostea în inimă de jar, Satan ales-a crucea, să-L răpuie Să nu mai poată să mai fie iar. Åži-n cupa lor cu albă mirodire Åži-au plâns mironosiÅ£ele nădejdi, Ca lacrimi sfinte, musturi de iubire, Din ochi ca iazuri vii, împărăteÅŸti. Iar când făptura-I, din a treia zi Făcut-a-n lumea plânsă, veÅŸnicie, O ÃŽnviere de Isus veni Ca peste toÅ£i Iubirea Lui să fie.     HRISTOS A INVIAT!

ÃŽntunericul de pe Golgota
2008-04-26 08:17:00
  (clipe din vinerea mare)   Stă ghemuită-n ierbi Golgota toată, Nu ÅŸtie dacă poate-a mai urca ÃŽn pante line, cum urca odată, Când cerul cu senin prelins era. S-a-ntunecat de triste orizonturi Orice pietroi din margine de drum. Ca-ntr-un război stau lumile în fronturi Åži faptul zilei a orbit, nebun. Nu ÅŸtie floarea-n tufe parfumare, ÃŽn întuneric păsările cad Ca mute, ale cerului hotare ÃŽn care nu mai e nici un stindard. E pe Golgota neagră strălucire, E colÅ£ul ierbii înghiÅ£it de ea. Din băierele humei plăsmuire Fantasma unei cruci se înălÅ£a. Nici un cuvânt nu mai brăzda fiirea, ÃŽn noaptea-nÅŸelătoare fug vorbiri… ÃŽÅŸi dă înmărmurit pământul ÅŸtirea Adâncilor cotloane de orbiri. ÃŽn întuneric s-a cuprins tot dealul Åži toată lumea-n noapte a rămas. O magmă îşi clădeÅŸte-n voie malul De flăcări negre-n verticalul ceas. Un scâncet dă semnal, o pâlpâire Åži totul năpustitu-s-a-n mormânt. Nu-i timp de spus, nu-i vreme de vorbi...

Via dolorosa
2008-04-25 08:45:00
Ştie cineva să plângă? Atunci să tacă! Ştie cineva să sufere? Să nu se grăbească! Ştie cineva Calea? Atunci să moară! Priviţi întâi la EL!

Balada săptămânii mari
2008-04-25 05:00:00
(sau ieÅŸirea din răni) La capăt de timp ÅŸi de dor Stau oamenii-n ranele lor. Un prag al durerii mai este De pus într-o plânsă poveste. Când veacul o spune, o iotă Din ea înălÅ£at-a Golgotă. Spre ea, din mistere hotare Porni săptămâna cea mare. Åži-n zi, ca-n pocale de vin Satan mai turnat-a un chin. Åži-un Miel îndura fără glas Adâncul amarului ceas. Un Domn răsucit sub un bici Sorbea ura lumii de-aici, Mai dând săptămânii o zi ÃŽn care-o putea a izbi Cerul cu pumni ÅŸi piron, Batjocorire de Domn… Åži-n ziua din urmă pe-o cruce Cioplită în grabă să-L urce. Dar din săptămâna cea mare Născutu-s-a an de-ndurare. Din ura ce lumea ÅŸi-o piere Ţâşni o iubire-nviere. La un capăt de săptămână Acum stau cu Domnul de mână. El mă cerne prin urma de cui Åži mă pune-ntre ranele Lui. Că-n oricare rană-nviată Se află o fiinţă iertată… De-atunci, înviaÅ£ii, în zbor Ies zilnic din ranele lor.
More About: Mari , Balada

Trei trădări - 3 -
2008-04-24 17:00:00
Continuare de aici   *      *      *    De ce m-or fi privind toÅ£i aÅŸa de ciudat? S-au ÅŸi îndepărtat de mine, de parcă s-ar feri. La urma urmei, eu ar trebui să mă feresc. Cel mai interesat de persoana mea pare a fi cel căruia i-am tăiat urechea, în grădină. Cred că el e, era destulă lumină ca să-i pot recunoaÅŸte capul mare ÅŸi faÅ£a spână… Da, el e, vărul lui Malthus, aprodul. AÅŸa i-a trebuit, dacă ne-a atacat… Oh, bine că nu era totuÅŸi atâta lumină, încât să mă recunoască ÅŸi el pe mine! Iar Domnul l-a vindecat! Ar fi putut măcar atunci să vadă, vulpile alea de noapte, ce fel de om era El.   Dar dacă-ÅŸi va aminti, până la urmă, de unde mă ÅŸtie? Nu sunt nici eu uÅŸor de confundat. Să mă judece ÅŸi pe mine, să mă interogheze, să mă închidă…Să mă bată… Ce-oi fi căutând eu aici? ToÅ£i mă privesc de parcă ar privi un ÅŸarpe. Iar Domnul meu e în mâinile lor ÅŸi vor să-L omoare. Ziua e s...

Trei trădări - 2 -
2008-04-24 05:00:00
  continuare de aici *      *      *    Ar trebui să plec de aici, m-am expus destul. Nici măcar nu ÅŸtiu dacă se mai poate face ceva. Åži era aÅŸa de bine, când încă eram împreună! N-a fost de acord să facem trei colibe. Dacă ar fi fost, n-am fi ajuns aici. Timpul stătuse ca bătut în cuie… Ca bătut în cuie… Bătut în cuie… Bătut… în cuie… Toate se leagă ÅŸi se dezleagă, iar eu nu le mai pot da de capăt. Dacă or să-L omoare? Dacă or să-L omoare, ar fi mai înÅ£elept din partea mea să părăsesc locul ăsta. Ca ÅŸobolanii, când corabia se scufundă? Nu, nu sunt un laÅŸ! Să mă duc la pescuit, acasă, oriunde… Nu, acasă nu, acolo mă vor căuta mai întâi, dacă se extinde ancheta. ÃŽmi amintesc cum ne-a promis că nu ne va lăsa singuri. El era aÅŸa de bun! Acum ÃŽl interoghează, sunt atâţia soldaÅ£i care ÃŽl bat… Ce vor să scoată de la El? Dacă ne denunţă pe toÅ£i? Eu voi fi următoru...

Trei trădări - 1 -
2008-04-23 17:00:00
Momentele trădării lui Petru sunt poate unele dintre cele mai amare momente ale serii judecării ÅŸi condamnării Domnului. Mi-am imaginat acum mai mulÅ£i ani aceste momente cam aÅŸa: Trei trădări - 1 -    Vor miji zorile peste cetate. ÃŽntâi vor albi zidurile prăfuite, apoi partea de sub ele a curÅ£ii. Când vine ziua, e mai bine. E mai mică frica. El spunea că nu trebuie să ne mai fie frică. Dar atunci era cu noi. Acum, ce vom face? Bine măcar, că am o meserie. A oprit furtuna cu o vorbă. Nu-i uÅŸor pe mare. De mai mult de trei ani ÃŽl urmez. Sau de mai puÅ£in…?  Parcă a trecut o veÅŸnicie ÅŸi vine alta… El nu ne mai poate sfătui. Va trebui să ne gândim serios încotro ne îndreptăm. Dar am promis că nu-mi va fi frică ÅŸi nici nu-mi e. Nici nu mi-e frică, n-are cine să mă recunoască aici… E mai bine lângă foc, e mai cald. Bine că-ÅŸi văd toÅ£i de gândurile lor. Ce pot gândi atât de încordaÅ£i, toÅ£i oamenii ăştia? Dar ce mÄ...

Cevanoul din areopagul virtual - 1 -
2008-04-23 06:30:00
  “Căci toÅ£i Atenienii ÅŸi străinii, care stăteau în Atena, nu-ÅŸi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.” (F.Ap. 17:21) Nu vi se pare cunoscută atmosfera? Nu cumva în Atena din vremea lui Pavel îşi au originea blogurile din ziua de astăzi ÅŸi internetul cu toată zbaterea lui? Nu cumva exact aceeaÅŸi impresie o lasă eforturile noastre de a spune ÅŸi de a auzi mereu câte ceva nou? Măcar atenienii se distrau pe ei înÅŸiÅŸi, noi pe cine vrem să distrăm? Sau ÅŸi noi tot pe noi înÅŸine ne distrăm, orgoliile noastre, pretenÅ£iile de a fi altfel decât alÅ£ii, măcar de-am fi!? Pe epicurienii ÅŸi pe stoicii acelor zile îi interesau totuÅŸi spusele lui Pavel, acel ceva ciudat la auz, acea învăţătură nouă… Pe blogerii din ziua de azi, sătui de învăţătură, nu-i interesează decât să-ÅŸi deseneze golurile spirituale uneori atât de abject umplute, ca ghenele dintre blocuri. AÅŸa că cevanoul a umplut a...
More About: Virtual

Tu duci înviere
2008-04-22 19:01:00
Cum razele toate în soare-s mănunchi Şi apele toate în mare, Aşa să rămână ai noştri genunchi În Tine rugare. Poiene de plâns fiecare avem, Din lacrimi muşcăm ca din mere, Nu-n liniştea lumii răgazuri suntem, Ci-n Tine şedere. Departele nostru nu e nepătruns, Şi taina nu e neputinţă. Un Prinţ în iubire ne este de-ajuns Şi-un Domn în credinţă. Aşa că mă-ntăinui cât pot de adânc, Să rămân la vedere. Când morţile duc câte-un om la oblânc, Tu duci înviere.

Aţi încercat vreodată să renunţaţi la punctul de pe i ?
2008-04-22 07:02:00
  Toată lumea vrea să pună punctul pe i. I-o fi frig, săracul… “Ca să pun punctul pe i”, zice el, terminându-ÅŸi argumentaÅ£ia extrem de inteligentă. “Ca să pun punctul pe i”, spune ea, privindu-ÅŸi cochetă ÅŸi încântată, unghiile proaspăt colorate, după ce ÅŸi-a lăsat audienÅ£a cu gura ÅŸi cu ochii căscate. Fiecare cu punctul lui… Oamenii îşi cară de-o viaţă punctele de pe i abia aÅŸteptând prilejuri să îi pună la punct pe ceilalÅ£i. La punctul de pe i-ul lor, cărat cu grjă ÅŸi dedicare, făcul altar, cântec de leagăn, mireasmă personală plină de ÅŸarm, charismă secretă ÅŸi seducătoare, care îi face “nebunii frumoÅŸi” ÅŸi interesanÅ£i ai lumii orgoliilor. E credinÅ£a mea ÅŸi e intangibilă… Este punctul de pe i-ul meu, nu vă puteÅ£i atinge! Eu sunt centrul acestui univers, eu sunt punctul de pe i, eu ÅŸi eu ÅŸi eu… Eu fac umbră literelor tale, se mai împăunează ei. Ai să fac...

Fac prozelitism pe blog?
2008-04-21 13:00:00
  Cineva îmi spunea că aÅŸa i se pare, văzându-mi blogul. Da, posibil… Åži nu numai în cazul meu. Prin unele părÅ£i în ţăriÅŸoara asta a noastră democrată ÅŸi tolerantă, alÅ£ii ca mine sunt marginalizaÅ£i, înjuraÅ£i, chiar bătuÅ£i, pentru că ar face “prozelitism”. De fapt nu e deloc uÅŸor să spunem ce e aia… E un fel de furtună “care bate dincotro vrea” muÅŸchii ei. Dacă-mi slăvesc Domnul, fac prozelitism? E obligat cineva să-mi împărtăşească bucuria ÅŸi crezul? Dacă eu vreau să am un ÃŽmpărat până ÅŸi pe net, care e problema? Acum câtva timp intrasem la un McDonald să manânc niÅŸte cartofi prăjiÅ£i, fiindcă iubesc felul ăsta de mâncare. ÃŽnseamnă că făceam reclamă pentru McDonald? Dacă-L iubesc pe Isus ÅŸi vreau să fiu cu El ÅŸi ca El, înseamnă că fac reclamă unei credinÅ£e anume? Absurd…
More About: Blog

Într-o rană a mâinii
2008-04-21 07:23:00
  Doamne, bate umărul de deasupra inimii în curcubeu, Cred că e culoarea care îi vine cel mai bine Când soseÅŸte iubirea ÅŸi vin ÅŸi eu Către Tine. Nu e greu să las lumea, cel mai greu e să mor, Dacă n-ar fi Domnul meu, aÅŸ muri fără rost. Cine ÅŸtie ce doruri m-ar rupe din zbor… Cine ÅŸtie ce orb voi fi fost. ÃŽncolo, încoace, întrebătoare cărările Unei incertitudini care e realul desfăşurat ÃŽncurcă în mine visările, zările, Ca o lumină care-a plecat. Totul e simplu, Doamne, în inima Ta, Cum îi e simplă apa fântânii… De aceea aÅŸ bea, aÅŸ tot bea Când mă adăposteÅŸti ca pe-un cui ÃŽntr-o rană a mâinii.    

Ce teme favorite apar cel mai des în poeziile pe care le scriu
2008-04-20 07:00:00
  Continuare de aici Am început a discuta despre asta ceva mai înainte. Care temă poate fi mai dragă unui îndrăgostit de Hristos decât iubirea Lui? Când se bucură sau suferă, când cântă sau plânge, când înoată sau aleargă după fluturi… Nu, nu pot spune că am teme favorite. Scriu despre orice simt în ideea pe care am mai pomenit-o, exprimată aÅŸa de frumos de Sf. Augustin: “IubeÅŸte-L pe Dumnezeu ÅŸi fă ce vrei”… ce vrei! Simte ce vrei, va simÅ£i El. Dacă îţi stăpâneÅŸte viaÅ£a, gândurile, sentimentele, dacă e El Domnul ÅŸi Stăpânul inimii tale, atunci o poÅ£i lăsa în voia ei… Cam asta e ceea ce fac eu în poezie. Las inima să simtă ÅŸi să spună ce vrea ea. Nu mă tem de nimic, nu mă tem de limbaj ÅŸi de capcanele lui, nu mă tem de cuvinte sau de raporturile dintre ele, nu mă tem de imagini… Da, imaginaÅ£ie este o mare încercare pentru fiecare, fiindcă acolo îşi poate face cuibul atât coroana de sp...
More About: Favorite